Prima pagină » Actualitate » Sebastian Burduja: „Unul din cinci bucureșteni nu are apă caldă. Nicușor Dan a ridicat «dușul rece» la rang de politică publică”

Sebastian Burduja: „Unul din cinci bucureșteni nu are apă caldă. Nicușor Dan a ridicat «dușul rece» la rang de politică publică”

Sebastian Burduja: „Unul din cinci bucureșteni nu are apă caldă. Nicușor Dan a ridicat «dușul rece» la rang de politică publică”

Sebastian Burduja, liderul PNL București și ministrul Energiei, îl acuză pe Nicușor Dan, edilul Capitalei și candidat la alegerile prezidențiale din luna mai a acestui an, că a ridicat „dușul rece” la rang de politică publică. 

Miercuri, 23 aprilie 2025, din cauza unei grave avarii, CET Grivița nu a funcționat timp de 3 ore, iar Sebastian Burduja a avertizat că unul din cinci locuitori ai Bucureștiului nu are apă caldă.

Unul din cinci bucureşteni nu are astăzi apă caldă. Avaria din reţeaua de ţevi a primăriei a fost ieri atât de gravă, încât a dus la oprirea pentru 3 ore a CET Grozăveşti. Bătrâni, familii cu copii mici, oameni grăbiţi să plece la serviciu fac, în continuare, duşuri reci. O nouă zi «normală” în Bucureşti»”, a transmis Sebastian Burduja într-o postare pe Facebook.

„Totul este despre el şi cariera lui, nu despre români”

”M-am tot întrebat: de ce a intrat Nicuşor Dan în cursa pentru Cotroceni, brusc, într-o seară de decembrie? Cine sau ce l-a determinat să facă asta, după ce în campanie ne spunea că mai are nevoie de minim 2 mandate să rezolve problemele Bucureştiului?”, a continuat Sebastian Burduja, ministrul Energiei.

De ce să nu respecţi votul bucureştenilor şi să fugi după altă funcţie, mai înaltă, după ce ţi-ai dedicat zeci de ani Capitalei? Care este, până la urmă, logica acestei candidaturi? Elena Lasconi strânsese peste 1,7 milioane voturi şi era (încă este, cred) preşedintele USR, partidul care îl susţinuse pe Nicuşor Dan la locale, cu câteva luni înainte.

Trădare. Coaliţia de guvernare, plus minorităţile naţionale, susţin un candidat comun, Crin Antonescu, singurul cu şanse să învingă în turul II candidatul izolaţionismului.

Deci forţele proeuropene au lăsat orgoliile la o parte, ca să nu fragmenteze votul. Nu şi Nicuşor Dan. El a schimbat «România onestă» cu «Până la capăt» — pentru că totul este despre el şi cariera lui, nu despre români”, subliniază Sebastian Burduja. 

„Sistemul de termoficare al Capitalei este în colaps”

Sebastian Burduja mai scrie că Nicușor Dan „nu ne poate păcăli la infinit” și că întreg sistemul de termoficare al Capitalei este „în colaps”.

Îl prind din urmă. Şi nu ne poate păcăli la nesfârşit. Sistemul de termoficare al Capitalei este în colaps. Primăria Capitalei datorează peste 1,4 miliarde lei către ELCEN – restanţe care afectează direct cetăţenii, punând în pericol investiţii de peste 360 milioane euro din Fondul pentru Modernizare.

Bani europeni obţinuţi cu greu de Ministerul Energiei pentru modernizarea CET-urilor din Bucureşti. Centrale vechi din anii ’60 şi ’70, care trebuie urgent înlocuite. Dacă pierdem aceşti bani, pierdem şansa de a reduce costurile cu întreţinerea la jumătate pentru bucureşteni.

Aceste 1,4 miliarde lei sunt arierate, datorii restante de peste 90 de zile. Ştiţi cât era datoria PMB faţă de ELCEN când a devenit Nicuşor Dan primar, în 2020? 170 de milioane lei. O creştere de aproape 1000% (de zece ori)!”, a mai scris Sebastian Burduja.

Sebastian Burduja: „Urmează haosul”

„PMB este deja, pe lege, în criza financiară şi foarte aproape de insolvenţă. Urmează haosul, mergând până la executări silite asupra patrimoniului oraşului – inclusiv clădiri, terenuri, conturi”, avertizează ministrul Energiei în postarea sa.

Dar cum rămâne cu «am scos Primăria din faliment»? La fel cum e cu «am redus pierderile din sistemul de termoficare». Două minciuni pe care Nicuşor Dan le repetă obsesiv, crezând că asta le dă valoare de adevăr.

  • Cifrele sunt în imagini. E matematică de clasa I.
  • În loc să caute soluţii, primarul general a ales să fugă. În campanie.
  • A abandonat administraţia locală pentru campania prezidenţială.
  • Nu şi-a dat demisia, dar nici nu-şi mai exercită funcţia, nici nu şi-a delegat atribuţiile.

Nicio strategie, nicio asumare, niciun rezultat. Vrea să conducă România, dar nu a fost în stare să conducă Bucureştiul. Degeaba aruncă mereu vina pe alţii. Un lider caută soluţii, nu vinovaţi.

Da, Bucureştiului i-ar fi mai bine fără Nicuşor Dan, dar cu siguranţă nu cu el preşedinte al României. Asta ar fi un duş rece pentru 20 de milioane de români.

România are nevoie de lideri care construiesc şi unesc, nu de politicieni care abandonează votul românilor, căţărându-se de pe o funcţie pe alta”, a mai scris liderul PNL Bucureşti.

Sursa foto – GÂNDUL


Citește și:

DEZASTRUL din IOR. Cine sunt oamenii care au defrișat 12 ha pentru „târguri și balroom-uri”, după o retrocedare controversată

Secretele ”fortăreței” din care brokerii își ÎNȘELAU clienții. Comparația cu ”Lupul de pe Wall Street” și controalele cu detectorul de minciuni

Zi decisivă pentru Călin Georgescu. Fostul candidat la alegerile prezidențiale ar putea scăpa de controlul judiciar

Doar 3,8 milioane de români și-au făcut carduri europene de asigurări de sănătate și nu toate sunt valabile. Care sunt avantajele și cum se pot obține

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Vin ninsorile: meteorologii anunță unde va fi zăpadă de Crăciun. Jumătate de țară sub cod galben
Digi24
Bloggerii ruși îi fac imagine lui Putin cu poze din România. Fotografii de la SRI Antitero ilustrează „trupele rusești, bine echipate”
Cancan.ro
Mălina Guler S-A SINUCIS?! Mesajul prin care și-a anunțat dispariția a fost făcut public abia acum
Prosport.ro
FOTO. Antrenoarea de tenis care predă în rochii îndrăznețe și pantofi cu toc a atras atenția tuturor
Adevarul
Decizie disperată: Antena 1 își vrea banii înapoi, după ce a plătit o avere pentru difuzarea Cupei Mondiale. Alt post TV ar urma să transmită o parte din meciuri
Mediafax
Crăciun sub imperiul zăpezii și al frigului în București
Click
Cum se coace corect cozonacul. Temperatura potrivită pentru cuptorul electric și pe gaz
Digi24
„Teamă în rândul duşmanilor”. Liderul de la Casa Albă dezvăluie un plan pentru nave de război „clasa Trump”, mai mari și mai puternice
Cancan.ro
Oana Mizil a fugit din țară cu fetița! Unde se ascunde acum fosta iubită a lui Marian Vanghelie
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Fenomenul „range anxiety” ar putea determina VW să doteze mașinile electrice cu motoare pe benzină
Descopera.ro
Structuri misterioase detectate în Cosmos!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Soțul tău are o amantă tânără! Îmi pare rău!
Descopera.ro
De ce unii oamenii își lasă pilotele afară, în frig, iarna și ce spune știința despre asta?