Întâlnire între secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, și președintele Klaus Iohannis. Detalii despre eveniment
Secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, va fi primit luni – 28 noiembrie – de președintele Klaus Iohannis, la Palatul Cotroceni, potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale.
Jens Stoltenberg va fi primit de Klaus Iohannis la ora 16.15. Secretarul general efectuează o vizită în România, în perioada 28-30 noiembrie, pentru a conduce reuniunea miniștrilor de externe din cadrul NATO.
Stoltenberg mai are programate, tot luni, întâlniri cu premierul Nicolae Ciucă și cu ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu.
Marți, secretarul general NATO se va întâlni cu președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu.
De asemenea, marți va participa la Forumul anual Aspen – GMF București, unde va susține un discurs.