Secretarul general PSD: ”Istoria PENSIILOR speciale, care durează de prea mult timp, va fi încheiată de actuala coaliție”
Paul Stănescu – secretarul general al Partidului Social Democrat (PSD) – a transmis că ”istoria pensiilor speciale” va fi încheiată de actuala coliție de guvernare, după ce Curtea Constituțională a României (CCR) a admis, miercuri, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) în legătură cu modificările legii privind pensiile de serviciu, iar legea va fi retrimisă în Parlament.
Judecătorii CCR au decis că legea este constituțională în ansamblul ei, dar are și articole care încalcă Legea fundamentală. În aceste condiții, legea se va întoarce la Parlament pentru a fi pusă în acord cu decizia CCR. Preşedintele CCR Marian Enache a explicat, într-o declaraţie de presă, că actul normativ se va reîntoarce în Parlament pentru a fi pus în acord cu decizia Curţii. (detalii AICI)
În acest context, secretarul general al PSD notează că o astfel de decizie a CCR arată foarte clar că reforma pensiilor speciale va fi dusă până la capăt, iar legea va fi modificată, urmând a fi pusă în acord cu observațiile judecătorilor. Nu în ultimul rând, Paul Stănescu acuză USR și AUR de ”ipocrizie politică”, reamintind că aceste partide au votat împotriva acestei legi.
”Decizia Curții Constituționale cu privire la legea pensiilor speciale arată că vom duce la capăt reforma, așa cum ne-am angajat. Legea va fi modificată și va fi pusă în acord cu observațiile pe care Curtea Constituțională le-a făcut cu privire la pensiile magistraților, în urma sesizării ÎCCJ.
Angajamentul pe care PSD l-a luat, împreună cu partenerii de guvernare, este pentru reforme reale, palpabile, nu mimate doar de dragul populismului. Istoria pensiilor speciale, care durează de prea mult timp, va fi încheiată de actuala coaliție. Acest lucru demonstrează că alții, care s-au bătut cu pumnul în piept că vor rezolva această problemă, pur și simplu nu și-au dorit-o”, a precizat Paul Stănescu.
”Reamintesc că la sfârșitul lunii iunie, când am venit cu legea în Parlament, USR a votat împotrivă. La fel a făcut și AUR. Astfel, ipocrizia politică a celor care tot solicitau Parlamentului să susțină reforma pensiilor speciale este dezvăluită în toată splendoarea ei”
Paul Stănescu, secretar general PSD
”Măsurile pe care le implementăm au un impact real și au la bază principiul echității sociale”
Paul Stănescu mai reamintește, în același mesaj, că pensiile speciale – o altă ”marotă a Opoziției” – au fost eliminate de coaliția de guvernare în luna iunie a acestui an.
Măsurile care sunt implementate de coliția de guvernare, mai arată secretarul general PSD, contracarează ”vorbele sterile” și nu au la bază decât ”principiul echității sociale”.
”Trebuie reamintit că, tot în luna iunie, coaliția de guvernare a eliminat și pensiile speciale ale parlamentarilor, altă marotă a Opoziției, care nu a făcut nimic bun nici în acest sens când a avut ocazia.
Prin urmare, după finalizarea acestei reforme, peste 3 miliarde de euro care trebuie să ne revină din PNRR vor fi salvați și vor intra în economia României.
Arătăm clar prin fapte, nu prin vorbe sterile, că măsurile pe care le implementăm au un impact real și au la bază principiul echității sociale. Reformele promovate de PSD și coaliția de guvernare sunt în primul rând în interesul cetățenilor”, a mai transmis secretarul general PSD Paul Stănescu.
Citește și: