VIDEO-FOTO | Secretele Bucureștiului. Ce a vrut să ascundă Gheorghiu-Dej în ”Operațiunea Sala Palatului”. Arhitect: ”În față e vopsit gardul, în spate e leopardul” 

Președinții României comuniste – Gheorghe Gheorghiu-Dej și Nicolae Ceaușescu – și-au dorit un București ”uniformizat” din punct de vedere arhitectural, motiv pentru care, printr-o simplă ridicare a mâinii, au decis să remodeleze Capitala, prin blocuri cenușii, încercând să demonstreze ”forța” unui regim comunist considerat ”ideal” din toate punctele de vedere.

În perioada de tristă amintire a lui Nicolae Ceaușescu se spunea că Bucureștiul ar fi singura capitală a lumii care este distrusă în vremuri de pace, nu de război, 10.000 de case fiind demolate, iar proprietarii lor, mutați ”la bloc”.

• Gheorghe Gheorghiu-Dej și Nicolae Ceaușescu aveau ambiții arhitectonice nemăsurate
• Operațiunea ”Sala Palatului”
• Context istoric. Cum s-a ajuns la ”butaforia” din strada Cîmpineanu nr. 29C
• Lucrările au fost terminate înainte de cel de-al treilea Congres al Partidului Muncitoresc Român
• O ”ciocnire urbanistică foarte ciudată”

SPORT Scandal legat de demisia antrenorului la un CLUB din Superliga

18:40

ACTUALITATE Zona din România care poate fi comparată cu un loc exotic. Aici se află una dintre comorile naturale ale țării

18:38

”Micul Paris” s-a transformat, astfel, într-o palidă amintire a altor timpuri. Au apărut, pe harta Bucureștiului ”de tip nou”, Casa Poporului – zona Izvor-Mihai Vodă-Uranus, Bulevardul Victoria Socialismului, au fost puse la pământ Arhivele Statului, iar mânăstirea Mihai Vodă – singura ctitorie a lui Mihai Viteazul din Bucureşti – a fost mutilată, clopotniţa şi biserica fiind ascunse privirilor, prin translare, în spatele blocurilor comuniste.

Nicolae Ceaușescu a continuat, de altfel, ”linia” trasată de fostul președinte comunist Gheorghe Gheorghiu-Dej, și acesta având ”veleități” arhitectonice atunci când a deținut funcția supremă în stat.

”Păcăleala” din strada Cîmpineanu și ambiția lui Gheorghe Gheorghiu-Dej

Un bloc de pe strada Ion Cîmpineanu, chiar vizavi de Sala Palatului, a fost ”ascuns” în spatele unei fațade false, iar această ”păcăleală” a avut loc la începutul anilor `60. De atunci, foarte mulți dintre cei care trec prin fața acestui bloc nu știu că tot ceea ce văd este, de fapt, un ”fake” destul de bine realizat.

În luna iulie a anului 1960, urma să se desfășoare cel de-al treilea Congres al Partidului Muncitoresc Român, la Sala Palatului, iar un bloc care amintea de perioada interbelică trebuia ”mascat” fiindcă așa a dorit președintele de atunci, Gheorghe Gheorghiu-Dej. Astfel, în perioada `58 – `59, s-a dat ordin de la ”partid” ca blocul de pe strada Câmpineanu nr. 29C să fie ascuns printr-un paravan care să imite balcoane ”moderne” și care să facă legătura între imobilele aflate la stânga și la dreapta.

La o primă vedere, blocul de pe strada Cîmpineanu 29C nu are nimic ieșit din comun. Numai că fațada este… falsă

Această faţadă falsă are patru coloane de balcoane. Numai că, deși totul pare absolut normal, la o primă vedere, dincolo de această fațadă falsă nu se află camere, ci un alt bloc și o întreagă poveste, neștiută de mulți bucureșteni, care a debutat la sfârșitul anilor `50.

Arhitect Alexandru Panaitescu: ”În față e vopsit gardul, în spate e leopardul”

Gândul l-a contactat pe arhitectul Alexandru Panaitescu, membru al Uniunii Arhitecților din România, iar acesta ne-a oferit, în exclusivitate, detalii încă neștiute despre această ”trăsnaie” arhitectonică, așa cum a etichetat-o de la bun început.

Punctul de pornire a fost ”Operațiunea Sala Palatului”, decisă atunci când președintele Gheorghe Gheorghiu-Dej și-a dorit o sală de congrese monumentală, iar în jurul acestei construcții ”visa” un ansamblu de blocuri reprezentative pentru regimul comunist.

”E un paravan, e un fals. M-am documentat mai demult despre trăsnaia asta, știam despre ea încă din facultate, din anii `70. Face parte dintr-o abordare formalistă care este legată de amenajarea zonei din jurul Sălii Palatului, în perioada `58 –`60, operațiunea «Sala Palatului», atunci când Gheorghe Gheorghiu-Dej a vrut să aibă o mare sală de congrese, cu cât mai mulți aplaudaci.

Este vorba, practic, de un accident în cadrul ansamblului «Sala Palatului». În față e vopsit gardul, în spate e leopardul… Ei au renovat acolo, în spate, în anii `57-`58-`59, sunt câteva plombe în zona respectivă. Și după aceea, ori le demolau pe acelea, ori făceau această butaforie”, explică, pentru Gândul, arhitectul Alexandru Panaitescu.

Arhitect Alexandru Panaitescu: ”În față e vopsit gardul, în spate e leopardul”

”Au creat o compoziție care să onoreze Sala Palatului”

Arhitectul Alexandru Panaitescu spune că o astfel de fațadă falsă a fost creată tocmai pentru ca Sala Palatului să fie ”onorată” corespunzător, întreg spațiul din zonă fiind ”destructurat”.

Întreaga ”operațiune” s-a desfășurat în perioada 1958 – 1959, fiind finalizată în luna iunie a anului 1960, cu puțin timp înainte de Congresul al III-lea al Partidului Muncitoresc Român, iar arhitectul Alexandru Panaitescu prezintă și întreg contextul politic/istoric în care a avut loc ”cosmetizarea” zonei respective.

Plan Piața Palatului – 1960 | Sursa – arhitect Alexandru Panaitescu

”Cei care au conceput această fațadă în epoca respectivă – cam formaliști, ca să spun așa… -, nu au adus, totuși, o noutate. Ce au făcut ei nu e nici un lucru prea frumos, de altfel. Au creat o compoziție care să onoreze Sala Palatului. Spațiul din jur a fost demolat, destructurat, și atunci s-a creat un paravan”, precizează arhitectul.

”Acolo există și acel bloc turn, ridicat într-o groapă. Într-o paranteză fie spus, aceea este o gafă mult mai mare. De obicei, accentele înalte se pun la înălțime, spre exemplu Palatul Telefoanelor, care este pus mai sus și înălțimea este potențată. Blocul turn din apropierea Sălii Palatului este în vale. Avem un talent extraordinar, în București, cu ghilimelele de rigoare, de a pune construcțiile înalte, blocuri turn, cam în groapă”

Arhitect Alexandru Panaitescu

”Toată această operațiune s-a derulat la sfârșitul anilor `50, mai precis 1958 – 1959, și a continuat, în ritm susținut, până în luna iunie a anului 1960. Iar motivul a fost unul politic. În vara anului 1960 se organiza Congresul al III-lea al Partidului Muncitoresc Român. Contextul este foarte important. Era momentul de triumf desăvârșit al lui Gheorghe-Gheorghiu-Dej. Se împliniseră, în 1959, 15 ani de la insurecția din 23 august 1944. Practic, era vorba despre o confirmare totală, fără a exista alți contracandidați, a lui Gheorghiu-Dej. Acesta a fost de o tenacitate și o duritate ieșite din comun, iar spre sfârșitul anilor `50 își eliminase toți contestatarii. El era suveranul. Existau, de altfel, două direcții. Una era reprezentată de afirmarea liderului comunist care deținea puterea absolută, iar pe de altă parte, exista o tendință de detașare de expresiile realism-socialismului care erau de origine stalinist-sovietică”, explică Alexandru Panaitescu.

”În acea perioadă, Gheorghiu-Dej începuse procesul de distanțare de Uniunea Sovietică, rușii plecaseră din România, iar el avea nevoie de o altă abordare, chiar și arhitectonică, nu mai agrea construcțiile ridicate la începutul anilor `50, își dorea să construiască propriile blocuri, ca să spunem așa. Iar Sala Palatului făcea parte din acest proiect al său.”

Arhitect Alexandru Panaitescu

O compoziție destinată să ”onoreze” Sala Palatului

”Nu s-au mai putut face blocuri, și atunci s-a făcut o butaforie”

La vremea respectivă, pentru a nu dărâma blocuri construite în 1958, autoritățile comuniste au decis să recurgă la ”artificii” arhitectonice, astfel că a apărut acest paravan exterior care oferă privitorului senzația că se află în fața unor apartamente absolut normale.

Este o ”ciocnire urbanistică foarte ciudată”, concluzionează arhitectul Alexandru Panaitescu, motivul principal fiind acela că s-a dorit, neapărat, ca imaginea de ansamblu ”să dea bine”.

”În acest context, pe lângă Sala Palatului, trebuiau să existe și blocurile. În zona aceasta, vizavi de Sala Palatului, lotul nou de blocuri intra în incidență cu o serie de blocuri, unele făcute chiar prin 1958, pe strada care se cheamă acum Poiana Narciselor, care este ceea ce a mai rămas din fosta stradă 13 Decembrie. Ca să nu dărâme două blocuri abia făcute, pe porțiunea centrală, marcată de acel portic, o trecere spre strada Poiana Narciselor, nu s-au mai putut face blocuri, și atunci s-a făcut o butaforie, un paravan care – din exterior – dă senzația că acolo sunt apartamente. Nu sunt. E un simplu «ecran». Acesta a fost adevăratul motiv al construcției acestei fațade false. Există o curte interioară, dar locatarii stau cam prost cu soarele. În fotografii se poate observa incidența dintre blocul din strada Cîmpineanu, din fața Sălii Palatului, cu blocul de pe Poiana Narciselor.

”Este vorba despre o ciocnire urbanistică foarte ciudată. S-a dorit, la vremea respectivă, să «dea bine» ca imagine. Acest formalism se mai regăsește în tratarea ansamblului de locuințe din zona Sălii Palatului, prin faptul că s-a evitat, într-un mod nepotrivit, să nu existe bucătăriile și băile pe fațadele principale ale blocurilor.”

Arhitect Alexandru Panaitescu

Arhitectul Alexandru Panaitescu: ”O ciocnire urbanistică foarte ciudată”

”Bucătăria aceea mică oferă o imagine groaznică”

Blocurile noi care au fost construite atunci au astfel de curți interioare, mai precizează arhitectul Alexandru Panaitescu, considerându-le ”meschine” din cauza suprafeței reduse.

Mai mult, acesta își amintește că a fost într-un astfel de apartament, iar bucătăria mică oferea ”o imagine groaznică”.

”Și atunci, toate blocurile noi au niște curți interioare, care sunt foarte meschine, de 5 pe 6 metri, prin care se ventilează – fiindcă de iluminat este greu – bucătăriile și băile care, după 60 de ani, arată groaznic. Am fost într-o vizită și am văzut. Bucătăria este și foarte mică, cu un geam meschin care dă spre curtea interioară pe care o pot descrie drept sinistră. Apartamentele sunt frumoase, sunt finisate, ce-i drept, dar bucătăria aceea mică oferă o imagine groaznică. O astfel de abordare nu a ținut exclusiv de politică, ci de un anumit formalism arhitectural. Dar așa se întâmpla și la blocurile interbelice, construite prin anii `30, bucătăriile erau mici și dădeau spre spatele blocului”, încheie arhitectul Alexandru Panaitescu.

Citește și:

• Penitenciarul Văcărești, văzut prin ochii deținutului ”trădător” Tudor Arghezi. Lăutarul care fura rufe întinse la uscat, criminalul-legător de cărți și cadourile deținuților la primul botez din pușcărie
• Jafuri celebre. Cum a dispărut un miliard de dolari din Banca Irakului și cine este hoțul care a furat 239 de opere de artă în șase ani
• Telefonul mobil împlinește 38 de ani. Cât a costat primul aparat și cine este ”tatăl telefoniei mobile de mână”
• Secretele Cazinoului din Sinaia. Tunelul prin care erau trecuți banii și amantele, sinuciderile ascunse și arginții din fântâna arteziană
• Subteranele Bucureștiului. ”Porțile Timpului”, pasajele energetice și tunelurile de fugă ale lui Nicolae Ceaușescu

Autor

Cristian Lisandru

S-a născut în București, pe data de 18 iulie 1968, și este absolvent al Facultăţii de Jurnalism, specializarea Comunicare. Activitatea jurnalistică – editorialist GÂNDUL.RO, scriind articole ... vezi toate articolele