Secretul LONGEVITĂȚII românilor din Carpații de Curbură. Locul unic unde fiecare gură de aer e pură terapie

Publicat: 23 05. 2023, 22:44
Foto cu caracter ilustrativ. Sursa: arhiva Gândul

În satele din comuna buzoiană Mânzălești situată la Curbura Carpaților trăiesc zeci de octogenari și nonangenari, oameni neatinși de boli grave. Specialiștii Geoparcului „Ținutul Buzăului” spun că oamenii locului trăiesc pe un munte de sare și fiecare gură de aer le este pură terapie.

Comuna Mânzălești, aflată pe Valea Slănicului, este înconjurată de maluri albite de sarea care se află la suprafața solului. Vin să ia saramura din izvoarele de aici atât sătenii de pe vale, cât și gospodari din tot județul.

Nea Ion, de exemplu, pune apa sărată în vase, în toată casa, pentru a respira aerul iute. „Pentru noi, astmaticii ăștia, este numai bună sarea asta. E sănătate curată”, spune nea` Ion, potrivit adevarul.ro.

„La noi nu sunt bolnavi de astm sau de nervi”

Teoria este confirmată de localnicul de aproape 90 de ani, dar și de ceilalți bătrâni care, deși mulți au peste 80 de ani, sunt sănătoși tun.

„La noi nu sunt bolnavi de astm sau de nervi. Au fost făcute măsurători și s-a ajuns la concluzia că zonele acestea cu sare la suprafață sunt zone propice vieții. Dacă te lingi pe buze, simți gust de sare”, explică Cecilia Petrescu, învățătoare și custode al Muzeului „Timpul Omului”, din Mânzălești.

Oamenii de aici trăiesc mult datorită aerului nepoluat, aerosolilor, dar și hranei curate, din ogradă, spune Cecilia Petrescu. Tocmai datorită acestor condiții și săteanca Stana Drăgulin crede că a atins vârsta de 90 de ani.

„Mult am mai trăit și îmi este și rușine să spun vârsta. Dar dacă Dumnezeu mă ține, nu am ce face. Aici se mănâncă sănătos, muncim cât de mult putem, chiar dacă nu prea mai am putere în picioare. Mâncăm bine, din astea naturale, din curte, legume proaspete, brânză de la vacile noastre”, ne spune Stana Drăgulin.

Longeviva comunitate a atras atenția specialiștilor

Vechea și longeviva comunitate de pe Valea Slănicului le-a atras atenția specialiștilor Geoparcului UNESCO „Ținutul Buzăului”, care i-au dedicat comunei Mânzălești numeroase articole și reportaje de promovare turistică. Cea mai recentă referire apare în „Ținutul, bucată cu bucată”, o revistă online care prezintă personaje, reţete şi povești savuroase din zonă.

„În peregrinările noastre prin Ţinutul Buzăului, am descoperit comunități unice. De exemplu, acum cinci ani, o comună aflată pe un munte de sare ascundea un procent mai mare de nonagenari decât celebrele zone albastre ale lumii, recunoscute pentru longevitatea localnicilor lor. În Mânzăleşti, cu o populație de 2.000 de locuitori, depășeau 40 de nonagenari și doi centenari”, este unul dintre pasajele publicației ”Ținutul, bucată cu bucată”.

Comuna se află la aproximativ 50 de kilometri de Buzău, în Subcarpaţii de Curbură. Zona a stârnit pasiuni şi în trecut. Fermecat de peisajele rurale, Alexandru Vlahuţă i-a dedicat unuia dintre satele comunei Mânzălești un întreg capitol în cunoscuta sa operă „România pitorească“.