Secția pentru judecători a CSM se delimitează de derapajele verbale de pe ”Forumul Magistraților” și cere Inspecției Judiciare să acționeze
Aproximativ 2.000 de magistrați din România sunt înscriși pe pagina de Facebook ”Forumul Magistraților” și, nu de puține ori, sunt aduse în discuție, în adevărate dezbateri online, subiecte de ordin juridic, social și politic, unele dintre aceste intervenții fiind lipsite de complexe sau chiar menajamente.
Totuși, astfel de situații și ”derapaje verbale” sunt considerate de Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) cel puțin îngrijorătoare, motiv pentru care, printr-un comunicat, se solicită intervenția Inspecției Judiciare.
”Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii se delimitează categoric de orice derapaj de natura celui care rezultă din discuțiile purtate de unii judecători şi procurori pe o rețea de socializare.
Judecătorilor şi procurorilor le este recunoscut dreptul la liberă exprimare, însă în exercitarea acestuia magistrații au obligația de a se comporta într-o manieră care să păstreze demnitatea funcției, imparțialitatea şi independența sistemului judiciar”, se precizează la începutul acestui comunicat transmis de secția pentru judecători a CSM.
CSM: ”Respectarea standardelor de conduită constituie regula în magistratură”
Libertatea de opinie este recunoscută și necesară, însă – potrivit reprezentanților Secției pentru judecători a CSM – atât judecătorii, cât și procurorii ar trebui să respecte ”standardele de conduită”.
Mai mult, eventualele ”derapaje verbale” vor fi examinate, ”cu consecințele prevăzute de lege”, motiv pentru care se solicită intervenția Inspecției Judiciare pentru discuțiile online care depășesc ”standardele de conduită” ale magistraților.
”De asemenea, în exprimarea opiniilor, judecătorii şi procurorii sunt ținuți de obligația de rezervă mai ales în situația în care se raportează la deciziile factorului politic.
Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii reamintește că respectarea standardelor de conduită constituie regula în magistratură, însă orice excepție de la aceasta, va fi examinată prompt, cu consecințele prevăzute de lege, pentru păstrarea prestigiului şi credibilității autorității judecătorești”, se precizează în respectivul comunicat.
”În acest context, Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii solicită ferm Inspecției Judiciare să lămurească, potrivit competențelor, în cel mai scurt timp această situație regretabilă”
Secția pentru judecători a CSM