Secțiile de poliție din mediul rural sunt la pământ. Lucian Bode: “Peste o mie sunt cu toaleta în fundul curții!” Ce promite șeful MAI
Lucian Bode, ministrul de Interne, a dezvăluit că 1.000 din cele 2.800 de secții de poliție din mediul rural sunt prevăzute cu toaleta în fundul curții, în timp ce 178 nici măcar nu dispun de grupuri sanitare.
Lucian Bode promite reabilitarea a 64 de clădiri ale structurilor MAI, fiind de părere că este anormal să dispui de fonduri europene, dar să nu le folosești.
“Vrem să reabilităm 64 de clădiri ale structurilor Ministerului Afacerilor Interne. Apropo de secţii de poliţie: avem 2.800 de secţii de poliţie în mediul rural, din care peste o mie de secţii de poliţie sunt cu toaleta în fundul curţii şi aproape două sute, mai exact 178, sunt fără toaletă. Aceasta este situaţia la acest moment şi atunci este anormal să ai fonduri europene la dispoziţie pentru modernizarea acestor clădiri şi să nu le foloseşti”, a declarat Lucian Bode.
Lucian Bode: “Nu vorbim de un moft, ci de acordarea unui drept cu un impact undeva la 119 milioane de lei”
În continuare, ministrul Afacerilor Externe a anunțat că o parte din bugetul instituției pe care o conduce va fi asigurat de banii europeni nerambursabili, în limita căruia anumiți polițiști vor primi sporul de titlu de specialist de clasă.
“Decizia Guvernului este una foarte clară: la nivelul anului 2021 salariile în sistemul bugetar sunt îngheţate. La sfârşitul anului, analizând situaţia în care ne aflăm, am constatat că un drept câştigat de mulţi ani, şi anume un spor, titlul de specialist de clasă – e un spor de 2,5%, 5%, 7,5%, care se aplică în funcţie de vechime, pentru aproximativ 76.000 de angajaţi ai MAI – nu se aplica. Nu au fost bani, nu au fost prinşi în buget.
Eu am dat un semnal de deschidere spre dialog şi discutând cu primul-ministru Florin Cîţu, anul trecut, am spus: în regulă, în 2021 salariile vor fi îngheţate, dar în limita bugetului vă rog să îmi permiteţi să negociez cu structurile sindicale acordarea acestui drept, pentru că nu vorbim de o majorare, nu vorbim de un moft, vorbim de acordarea unui drept cu un impact undeva la 119 milioane de lei. Acest drept va fi acordat în 2021”, a mai spus Lucian Bode.