Ședință de guvern/ Executivul are pe masă două HG-uri privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2023 la CFR SA și CFR Călători
Joi la Palatul Victoria, premierul Marcel Ciolacu va conduce ședința de guvern. Pe masa executivului, două proiecte de hotărâre de guvern (HG) privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2023 la CFR SA și CFR Călători, ambele din subordinea Ministerului Transporturilor.
Executivul condus de Marcel Ciolacu discută, în ședința de guvern de joi, un proiect de hotărâre de guvern privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2023 al Companiei Naţionale de Căi Ferate ,,C.F.R.” – S.A. aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii.
Potrivit notei de fundamentare, Compania Națională de Căi Ferate „C.F.R.” – S.A. își acoperă cheltuielile conform prevederilor H.G. nr. 581/1998 din venituri proprii și în completare din transferuri de la bugetul de stat, conform prevederilor legale și angajează cheltuieli la nivelul creditelor bugetare aprobate și repartizate de ordonatorul principal de credite, respectiv de Ministerul Transporturilor și Infrastructuri.
Prin proiectul bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2023, ca instrument de management financiar, societatea își propune asigurarea resurselor financiare necesare pentru îndeplinirea obligațiilor către terți, atât din punct de vedere dimensional, pe total venituri și cheltuieli, cât și structural, pe fiecare categorie de venituri și cheltuieli și pe fiecare verigă organizațională, rolul procesului de bugetare fiind cel de orientare a activității tuturor sectoarelor din cadrul societății spre același obiectiv: rentabilitate, lichiditate, diminuarea riscurilor, etc
Potrivit aceluiași document, sursele necesare finanțării investițiilor pentru anul 2023, în valoare de 3.415.654,61 mii lei, au fost programate în creștere cu 50,23%, respectiv cu suma de 1.142.070,42 mii lei față de cele realizate la data de 31.12.2022.
Astfel, sursele de investiții pentru anul 2023 vor fi asigurate din:
– surse proprii în valoare de 138.960,61 mii lei;
– alocații de la buget pentru investiții în valoare de 162.000 mii lei;
– alte surse – buget de stat și fonduri externe nerambursabile în valoare de 3.114.694 mii lei, din care:
– proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile, respectiv programe din fondul de coeziune în valoare de 1.375.806 mii lei;
– proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile, respectiv în cadrul Programului Național de Redresare și Reziliență, în valoare de 1.470.250 mii lei.
Citiți integral nota de fundamentare a HG-ului privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2023 la CFR SA – AICI.
Un alt proiect de HG, prevede probarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2023 al Societăţii Naţionale de Transport Feroviar de Călători „C.F.R. Călători”, aflată tot în curtea ministrului Sorin Grindeanu.
Proiectul precizează că cheltuielile financiare în valoare de 35.000 mii lei, au fost programate în anul 2023, în creștere cu 43,05% față de cele realizate la data de 31.12.2022. Astfel, rezultatul brut programat pentru anul 2023 este negativ – adică o pierdere, în valoare de 278.000 mii lei.
Potrivit notei de fundamentare, cheltuielile pentru investiții pentru anul 2023 în valoare de 184.986 mii lei, au fost
estimate în creștere cu 65,83%, respectiv cu suma de 73.435,25 mii lei față de cele realizate la data de 31.12.2022, iar
cheltuielile pentru investiții în anul 2023, au fost programate pentru realizarea reparațiilor capitale planificate la materialul rulant care vor majora valoarea de intrare a acestuia și pentru realizarea altor investiții noi.
Citiți integral nota de fundamentare a HG-ului privind probarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2023 la CFR Călători – AICI.
CITIȚI ȘI:
Pedro Sanchez se confruntă cu votul pentru un nou mandat de prim-ministru al Spaniei