Ședință de urgență la Prefectura Capitalei! Ce s-ar putea întâmpla cu piețele, în prag de sărbători
Noi măsuri ar putea fi luate în piețele din Capitală, având în vedere numărul mare de infectări cu coronavirus, dar și faptul că vin sărbătorile de iarnă și oamenii se vor înghesui în piețe pentru cumpărături. Detaliile restricțiilor sunt discutate în cadrul unei ședințe de urgență la Prefectura Bucureștiului!
Întâlnire de urgență la Prefectura Municipiului București, unde va participa prefectul Traian Berbeceanu, subprefecții și reprezentanții piețelor din Capitală, scrie realitatea.net.
Oficialii vor discuta mai multe măsuri care ar urma să fie implementate în piețe, din cauza numărului mare de cazuri de Covid, dar și în contextul apropierii sărbătorilor de iarnă.
S-ar putea decide restricționarea accesului clienților în piețe, adică oamenii nu vor mai avea voie să intre toți odată și astfel se va evita aglomerația.
De asemenea, se va spori numărul angajaților în piețe, care să se asigure că respectivii clienți respectă normele de protecție împotriva coronavirusului.
Vor fi întețite și controalele în piețe, lucru confirmat chiar de autorități.
Piețele au fost închise, apoi s-a revenit asupra deciziei, în urma numeroaselor proteste ale vânzătorilor.
Riscul infectării cu coronavirus în piețe este destul de ridicat, din cauza aglomerației, fiind accentuat și de faptul că acolo se plătește cu bani cash, nu cu cardul.
Traian Berbeceanu: „Anul acesta, fără Revelion în stradă. Şi, cel mai bine, fără artificii!”
Prefectul Bucureștiului, Traian Berbeceanu, a declarat că petrecerea de revelion din acest an va fi diferită de cele din anii trecuți. Acesta a subliniat că starea de alertă a fost prelungită pentru încă 30 de zile iar măsura interdicţiei de circulaţie după ora 23 rămâne în vigoare şi în noaptea de Anul Nou.
În ceea ce priveşte materialele pirotehnice, românii ar face bine să renunţe la ele în acest sfârşit de an deoarece, neputând să le folosească în spaţiu deschis, conform instrucţiunilor, utilizatorii riscă să se accidenteze sau să provoace incendii, a spus Traian Berbeceanu la Antena 3.