Prima pagină » Actualitate » Șefa Agenției Anti-Doping: ”Simona Halep nu a mai apelat la specialiștii ANAD de când și-a schimbat staff-ul. Există o posibilitate de reducere a pedepsei, pe lipsa vinovăției”

Șefa Agenției Anti-Doping: ”Simona Halep nu a mai apelat la specialiștii ANAD de când și-a schimbat staff-ul. Există o posibilitate de reducere a pedepsei, pe lipsa vinovăției”

Șefa Agenției Anti-Doping: ”Simona Halep nu a mai apelat la specialiștii ANAD de când și-a schimbat staff-ul. Există o posibilitate de reducere a pedepsei, pe lipsa vinovăției”

Directorul Agenției Naționale Anti-Doping (ANAD), Gabriela Andreiaşu, a declarat pentru Gândul că fiecare sportiv, mai ales unul de notorietatea Simonei Halep, are pe lângă el medici și oameni cu pregătire medicală care cunosc foarte bine substanțele de pe lista interzisă. Gabriela Andreiașu a mai spus că Simona Halep obișnuia să se consulte cu specialiștii ANAD înainte de a lua o substanță, dar nu mai face asta de mai bine de un an, de când și-a schimbat staff-ul. Șefa ANAD a explicat care sunt efectele Roxadustat, substanța pentru care Simona Halep a fost suspendată, dar și ce poate face după acuzația de dopaj și interdicția temporată de a mai participa la turneele de tenis. 

  • Simona Halep riscă o suspendare de până la patru ani pentru dopaj, conform Codului Mondial Antidoping, după testul pozitiv la Roxadustat, efectuat la US Open 2022.
  • Sportivii pot obține o reducere a pedepsei, probabil până la trei ani, dacă recunosc și își acceptă sancțiunea.

Directorul ANAD a explicat că, după ce a fost suspendată pentru dopaj, Simona Halep poate fie să conteste decizia, fie să spună că a consumat această substanță, ceea ce îi aduce automat o reducere a pedepsei, dar în niciun caz, la nivelul ei de pregătire, scuza că nu a știut sau că nu cunoștea lipsa cu substanțe interzise nu este un argument care să o ajute.

”Simona Halep nu ne-a mai întrebat de peste un an de aceste tratamente. David Popovici ne sună la orice oră”

Gabriela Andreiașu a spus că și la ANAD a ajuns notificarea pe care a primit-o Simona Halep, de confirmare a unei substanțe interzise în proba prelevată și analizată în timp ce juca la US Open 2022 și de suspendare provizorie, care o împiedică să participe la competițiile de tenis sau să se antreneze.

Directorul ANAD a precizat că nu știe dacă Simona Halep a luat acea substanță pentru că urma un tratament, dar dacă ar fi fost în acest caz, putea cere o scutire de uz terapeutic, la Federația Internațională de Tenis, care se acordă în 99% din cazuri.

Dacă există o prescripție medicală, sportivul trebuie să verifice acele medicamente. Dacă ele sunt interzise și nu există un alt tratament alternativ permis, care să aibă același efect terapeutic, atunci sportivul trebuie să parcurgă o altă procedură. Are dreptul să solicite o scutire de uz terapeutic, în funcție de diagnosticul pe care îl primește. 99% din aceste decizii au fost aprobate și sportivii și-au putut face tratamentele.

În cazul ei – pentru că vorbim despre o sportivă de nivel internațional -, dacă a fost vorba despre o scutire, decizia și solicitarea de uz terapeutic se făceau direct la Federația Internațională de Tenis, nu la noi, care ne ocupăm de sportivii de nivel național” a explicat Gabriela Andreiașu.

Directorul ANAD a subliniat că sportivul este obligat să se intereseze cu atenție despre toate medicamentele, pentru a nu ajunge la situații de dopaj și de pierdere a dreptului de a mai participa la competiții pentru o lungă perioadă.

Gabriela Andreiașu a mai spus că sunt mulți sportivi care se consultă cu specialiștii ANAD înainte de a lua o substanță, iar în trecut făcea asta și Simona Halep, dar a renunțat de mai bine de un an, de când și-a schimbat staff-ul.

”În trecut, Simona ne contacta, dar de când și-a schimbat staff-ul, nu a mai făcut asta. E clar că nu și-a verificat medicamentele sau, dacă a avut un tratament, noi nu știm cine l-a prescris, dacă a fost verificat sau nu. Simona Halep are pe lângă ea medici sau persoane cu pregătire medicală. Când cineva îi prescrie un tratament, acea persoană trebuie să se asigure că nu este interzis, îl verifică pe lista interzisă.

Înțeleg că Simona nu știe cum a ajuns medicamentul în corpul ei, iar pe noi nu ne-a mai intrebat de peste un an de aceste tratamente.

David Popovici ne sună la orice oră, mulți sportivi ne sună în continuare. Poate s-a consultat cu specialiștii internaționali, nu știm. Noi avem pe site toate listele cu aceste medicamente și pot fi căutate oricând”, a precizat directorul Agenției Naționale Anti-Doping.

„Dacă Roxadustat este pentru dopaj, stimulează secreția endogenă a hormonului eritropoetină”

În ce privește substanța Roxadustat, pentru care Simona Halep a fost suspendată de la turneele de tenis, doar simpla prezență în organism este considerată dopaj, fără să se țină cont de concentrația găsită la sportivul testat, a mai spus Gabriela Andreiașu.

Este o substanță nespecifică, ea tratează, de obicei, anemia sau afecțiuni renale, dar dacă este luată cu scopul de dopaj, stimulează secreția endogenă a unui hormon care se numește eritropoetină și care este secretat de glandele suprarenale.

Dacă eritropoetina este într-o cantitate mai mare, ea stimulează, la rândul său, producerea de celule roșii în măduvă. Aceste celule transportă oxigen și, cu cât sunt mai multe, cu atât absorb mai multe molecule de oxigen și sportivul are mai multă energie și rezistență la efort”, a explicat directorul ANAD efectele administrării Roxadustat.

Directorul ANAD a precizat că nu mai cunoaște alte cazuri de sportivi români la care să fi fost descoperită la testare substanța Roxadustat, aceasta fiind introdusă pe listă din 2018.

„Există o posibilitate de reducere a pedepsei, dacă i s-a spus «poți să folosești» și a avut încredere”

Directorul Agenției Naționale Anti-Doping a explicat și ce s-ar putea schimba în cazul Simonei Halep dacă se dovedește că o anumită persoană i-ar fi spus că poate folosi Roxadustat fără probleme, iar acesta ar fi avut încredere că totul este în regulă, fără să mai verifice.

Se poate ca cineva să-i fi spus «poți să folosești» și atât, iar ea să fi avut încredere în acea persoană și să-l fi folosit. Persoana aceea poate fi acuzată, la rândul său, de complicitate la încălcarea reglementărilor antidoping, pentru că a instigat-o să folosească ceva interzis și poate să fie suspendată între 2 și 4 ani. Pentru Simona, poate fi o posibilitate de reducere a pedepsei pe lipsa vinovăției.

La nivel Simonei, la nivelul de pregătire, cu zeci de controale pe an, nu există scuza «nu am știut» sau «nu am avut cum să mă informez». Sportivii sunt strict răspunzători de ceea ce există în organismul lor. Nu știm când ar fi putut lua această substanță, diferă foarte mult calea de administrare, sub formă de tablete, prin ulei, prin perfuzii, pentru că absorbția este diferită și substanța este excretată în urină în concentrații diferite”, a explicat directorul ANAD.

„Ca prim pas, Simona Halep poate contesta decizia”

Gabriela Andreiaşu a explicat ce poate să facă Simona Halep după acuzația de dopaj și suspendarea temporară.

„O Comisie de Apel poate menține sau poate suspenda decizia, dar sunt rare situațiile în care Comisia a anulat suspendarea provizorie. Urmează apoi să primească o altă notificare de punere sub acuzare, după care are dreptul să ceară să fie audiată.

Dacă nu contestă decizia, Simona poate, în acest moment, să recunoască. În acest caz, i se reduce un an, rămâne cu trei de suspendare, însă în această perioadă, ea nu mai poate beneficia de o altă reducere. În toată această perioadă de suspendare, sportivii sunt obligați să păstreze colaborarea cu agenția, în tot felul de spețe, practic, ei nu mai pot refuza această colaborare. În cazul în care refuză, se dezgheață acea perioadă de reducere, se adaugă perioadei inițiale și face toată perioada care a fost stabilită inițial„, a explicat directorul Agenției Naționale Anti-Doping.

Simona Halep: ”A venit ca șocul vieții mele, mă simt confuză și trădată”

Agenția Internațională de Integritate în Tenis (ITIA) a comunicat că Simona Halep a fost depistată pozitiv cu Roxadustat în ambele probe biologice preluate la US Open. În 7 octombrie, ITIA a notificat-o pe Simona Halep că este suspendată din circuitul WTA, decizia fiind provizorie, până la finalizarea anchetei privind acuzația de dopaj.

Simona Halep a anunțat vineri 21 octombrie, pe Facebook, că a fost depistată pozitiv la testul antidoping cu substanța Roxadustat. Sportiva susține că este nevinovată și că abia acum începe „meciul vieții ei”.

„Astăzi începe cel mai greu meci al vieții mele: o luptă pentru adevăr. Am fost notificată că am fost testată pozitiv la o substanță numită Roxadustat într-o cantitate extrem de mică, ceea ce a venit ca șocul vieții mele. În întreaga mea carieră, ideea de a trișa nici nu mi-a trecut vreodată prin minte, pentru că este împotriva tuturor valorilor cu care am fost educată. În fața unei situații nedrepte, mă simt complet confuză și trădată.

Voi lupta până la final să demonstrez că nu am luat niciodată cu știință vreo substanță interzisă și am credința că mai devreme sau mai târziu adevărul va ieși la iveală. Nu este despre titluri sau bani. Este despre onoare și o poveste de iubire pe care am avut-o cu tenisul în ultimii 25 de ani”, a scris Simona Halep, pe Facebook.


CITEȘTE ȘI:

EXCLUSIV | Medicul sportiv Alin Popescu: ”Suspendarea Simonei Halep pentru dopaj pare un caz Andreea Răducan, adică o administrare eronată. Nu cred că substanța i-a augmentat performanța”

EXCLUSIV | Cristian Jura, membru al Diviziei Antidoping a Tribunalului de Arbitraj Sportiv, despre cazul Simona Halep: „În astfel de cazuri, suspendarea este între 2 și 4 ani”

Ce este Roxadustat, substanța pe Simona Halep a luat-o. Din cauza acesteia, sportiva a ieșit pozitivă la testele de dopaj

Ce sportivi români au fost depistați dopați de-a lungul timpului. Adrian Mutu, pe lista ”neagră”

Mara Răducanu este jurnalist de eveniment. A terminat Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București și a lucrat la mai multe publicații, precum Jurnalul național, Evenimentul ... vezi toate articolele

Citește și