Șefa firmei pirotehnice inculpată în Dosarul Colectiv, găsită moartă în casă. Daniela Niță primise cea mai mare condamnare, în primă instanță
Șefa firmei pirotehnice inculpată în Dosarul Colectiv a fost găsită moartă în casă. Surse judiciare au declarat pentru Gândul că Daniela Niță (44 de ani) a fost găsită decedată, luni după-amiază, de o persoană apropiată, care a sunat la 112.
Până la acest moment nu se cunoaște cauza morții, dar anchetatorii au precizat că nu au fost găsite urme de violență pe trupul femeii. Cauza morții va fi stabilită marți, în urma necropsiei.
„În data de 16.08.2021, prin apel 112, Direcția Generală de Poliţie a Municipiului București a fost sesizată cu privire la faptul că într-un apartament din sectorul 5 a fost găsită decedată o femeie de 44 de ani. Cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Biroul Morți Supecte și Ucideri din Culpă din cadrul Serviciului Omoruri din Poliția Capitalei în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care s-a produs decesul. Trupul neînsuflețit a fost ridicat și transportat la INML în vederea efectuării necropsiei”, a anunţat Poliţia Capitalei, prin intermediul unui comunicat.
Daniela Niţă (de profesie medic) – patroana firmei de artificii Golden Ideas Fireworks Artists – primise cea mai mare pedeapsă în primă instanță, 12 ani şi 8 luni de închisoare cu executare.
În acelaşi dosar, pirotehniştii Viorel Zaharia şi Marian Moise au primit 9 ani şi 8 luni de închisoare şi, respectiv, 10 ani. De asemenea, Cristian Niţă, director al firmei de artificii, a primit 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare.
La finalul lunii septembrie urmează să fie dată decizia finală în dosarul Colectiv.
Cea mai mare tragedie colectivă din România ultimelor decenii s-a produs în toamna anului 2015
În data de 30 octombrie 2015, în clubul Colectiv – construit într-o fostă fabrică din București – avea loc concertul trupei rock „Goodbye to Gravity”, care își lansa un nou album, iar sute de fani au intrat în încăpere printr-un container improvizat, în care zeci de persoane aveau să rămână blocate după izbucnirea flăcărilor în încercarea de a se salva.
Atunci, la un moment dat, scânteile de la niște artificii au aprins materialul izolator al încăperii, iar cei din club s-au grăbit să iasă afară, însă când au deschis ușile oxigenul a alimentat flăcările și acestea au cuprins întreaga încăpere.
153 de secunde a durat incendiul, timp în care unii spectatori au murit pe loc, iar alții mai târziu la spital. Unii s-au călcat în picioare, alții s-au intoxicat cu fum ori au fost cuprinși de flăcări. 65 de oameni au murit, atunci, iar alte sute de persoane au fost rănite.
CITEȘTE ȘI:
- Cristian Popescu Piedone, judecat separat în procesul Colectiv după ce instanța a decis disjungerea dosarului său. Ce înseamnă asta pentru fostul primar al sectorului 4
- Documentarul „Colectiv” a câștigat Premiul LUX, acordat de Parlamentul European
- USR-PLUS: Nici la cinci ani distanţă nu avem o decizie definitivă a Justiţiei în cazul Colectiv. Infecțiile nosocomiale iau în continuare vieți