Prima pagină » Actualitate » Șeful ANPC: Am în casă o singură sticlă de ulei desfăcută şi îmi ajunge. Când se va termina voi cumpăra alta

Șeful ANPC: Am în casă o singură sticlă de ulei desfăcută şi îmi ajunge. Când se va termina voi cumpăra alta

Șeful ANPC: Am în casă o singură sticlă de ulei desfăcută şi îmi ajunge. Când se va termina voi cumpăra alta

Directorul general al ANPC, Paul Anghel, a scris, sâmbătă, pe Facebook, despre isteria creată în jurul uleiului. El le cere românilor să facă achiziții în mod responsabil, afirmând că are o singură sticlă de ulei în casă și va cumpăra alta abia după ce aceasta se va termina.

„Asistăm în aceste zile la acțiuni sau atitudini menite să iasă din sfera umanului și aici mă refer la umplerea cărucioarelor cu ulei sau alt produs sau la comenzi fie și online de 1.000 litri făcând astfel imposibilă achiziționarea unei unități de către OMUL de lângă noi.

Limitați achiziția doar la strictul necesar și nu goliți rafturile magazinelor dacă produsul nu va este absolut necesar. Hârtia igienică din perioada pandemiei, benzină din pungi, tomberoane sau cărucioarele de ulei nu îndreaptă lucrurile spre achiziții echilibrate și consum responsabil.

Solidaritate, umanitate și nu în ultimul rând responsabilitate. Am în casă o singură sticlă de ulei desfăcută și îmi ajunge, atunci când se va termină voi cumpără o altă…atât!”, a scris șeful Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC).

Gabriela Firea: „Nu trebuie să ne panicăm la prima veste neverificată și să golim rafturile”

Familiile din România nu trebuie să se teamă că vor rămâne fără pâine și alte alimente pe masă din cauza conflictului militar din Ucraina, spune ministrul Familiei, Gabriela Firea: „nu trebuie să ne panicăm la prima veste neverificată și să golim rafturile magazinelor”.

România are suficient de mult grâu în depozite pentru a susține consumul intern în următoarea perioadă, scrie Firea pe Facebook.

„Din fericire, nu suntem în situația vecinilor noștri din Ungaria, Bulgaria și Serbia care au fost nevoiți, în aceste zile, să limiteze exporturile de cereale. România poate produce aproape dublu față de cât consumă. Ministrul Agriculturii, Adrian Ionut Chesnoiu, a luat o decizie excelentă chiar înainte să înceapă războiul la granița României, completând rezervele de stat. Depozitele sunt pline și românii nu trebuie să se îngrijoreze”, adaugă ministrul Familiei.

Conform Gabrielei Firea, Guvernul va găsi soluții și pentru limitarea efectelor crizei de pe piața energiei: „Din păcate, da, majoritatea alimentelor s-au scumpit. Dar nu trebuie să ne panicăm la prima veste neverificată și să golim rafturile magazinelor. Măsurile de sprijin pentru populație, dar și pentru companii, vor aduce o perioadă de liniște. Dacă facturile la gaze și energie vor fi ușor de suportat, toate prețurile vor scădea”.

Dan Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al Guvernului: „România are suficiente stocuri de alimente și produse neperisabile”

Și purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a făcut sâmbătă precizări legate de stocurile de alimente din țara noastră, în contextul în care pe rețelele de socializare au apărut imagini cu persoane care cumpără baxuri întregi de ulei.

„România are suficiente stocuri de alimente și produse neperisabile. Autoritățile sunt în contact permanent cu retailerii”, a spus, sâmbătă, Cărbunaru.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Guvernului, există suficientă marfă în depozite și magazine, porivit Mediafax.

Precizările oficialului vin în contextul în care pe rețelele de socializare apar de câteva zile imagini cu cozi foarte mari în magazine, unde oamenii cumpără baxuri întregi de ulei.

Absolventă a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Otilia Serescu a debutat în presă la televiziunea locală Iași TV Live și ... vezi toate articolele

Citește și