Șeful BBC, acuzat că l-ar fi ajutat pe Boris Johnson să obțină un împrumut în schimbul funcției la postul public
Preşedintele BBC, Richard Sharp, l-ar fi ajutat pe fostul premier Boris Johnson să obţină garanţii pentru un credit de aproape 800.000 de lire sterline, ehivalentul a 911.000 euro, a dezvăluit duminică The Sunday Times. Acest „ajutor” ar fi venit cu numai câteva săptămâni înainte ca Johnson, care era atunci şef al guvernului, să-l recomande pe Sharp pentru funcţia de conducere la BBC.
Purtătorul de cuvânt al fostului premier britanic neagă acuzațiile, în timp ce Partidul Laburist cere o anchetă.
Richard Sharp, fost director la banca Goldman Sachs şi consilier al lui Johnson pe vremea când acesta deţinea funcţia de primar al Londrei, l-a prezentat milionarului canadian Sam Blyth pe Simon Case, care era pe atunci secretar al cabinetului, pentru a discuta chestiunea creditului, scrie The Sunday Times.
Atât Sharp, cât şi Blyth participaseră la o cină la sfârşitul anului 2020 în care au analizat mai multe formule pentru a acoperi cheltuielile lui Johnson, căruia nu-i ajungea salariul de prim-ministru, de circa 165.000 de lire sterline, adică 188.000 euro.
Fostul lider conservator, care are şapte copii cu trei femei diferite, era nevoit să plătească pensie alimentară după ce divorţase la începutul acelui an şi îşi redecora reşedinţa oficială din Downing Street.
Blyth s-a oferit să le fie girant atât premierului de la acea vreme, Boris Johnson, cât şi actualului preşedinte al BBC, Richard Sharp, care a acţionat ca intermediar, cu toate că nu a menţionat acest aspect atunci când şi-a depus candidatura pentru şefia BBC care implică declararea oricărui „conflict de interese”.
„Nu există conflict pentru că nu am făcut altceva decât să-l pun în legătură, la cererea sa, pe domnul Blyth cu secretarul cabinetului şi nu am fost implicat în vreun alt mod”, a declarat preşedintele BBC pentru The Sunday Times.
Un purtător de cuvânt al fostului premier a declarat la rândul său pentru ziarul britanic că „Richard Sharp nu a oferit niciodată niciun fel de consiliere financiară lui Boris Johnson, şi nici Johnson nu i-a cerut niciun fel de consiliere financiară”.
Partidul Laburist solicită o anchetă parlamentară privind dezvăluirile din presa britanică despre președintele BBC care l-ar fi ajutat pe Boris Johnson să obțină un împrumut – cu câteva săptămâni înainte ca premierul de atunci să-l recomande pentru acest post, scrie BBC.
Purtătorul de cuvânt al lui Johnson a declarat că acesta nu a primit consultanță financiară din partea șefului BBC, Richard Sharp.