Șeful Pentagonului va vizita România săptămâna viitoare, unde se va întâlni cu președintele Klaus Iohanis și cu ministrul Apărării, Nicolae-Ionel Ciucă
Secretarul american al Apărării, Lloyd J. Austin III, va vizita România săptămâna viitoare. Vizita înaltului oficial al SUA face parte dintr-un turneu care mai include Georgia şi Ucraina, înainte de participarea la reuniunea miniştrilor Apărării din statele membre NATO de la Bruxelles.
Departamentul Apărării își susține aliații și partenerii europeni în fața acțiunilor destabilizatoare ale Rusiei în regiunea critică a Mării Negre, iar secretarul abia așteaptă să își întâlnească omologii, precum și pe alți oficiali, pentru a reitera sprijinul SUA pentru o Europă sigură, stabilă și prosperă.
În România, Secretarul Austin se va întâlni cu președintele Klaus Iohanis și cu ministrul apărării, Nicolae-Ionel Ciucă, pentru a întări parteneriatul strategic dintre flancul de est al NATO, cu SUA, și pentru a valida poziția de lider pe care România o deține în Alianță. De asemenea, se vor discuta probleme ce țin de securitatea Mării Negre și cooperarea regională. Șeful Pentagonului va vizita și Baza Aeriana Mihail Kogalniceanu.
”România este singura ţară membră NATO din cadrul turneului care se încheie cu participarea secretarului Apărării la reuniunea miniştrilor Apărării din statele membre NATO”, a transmis ambasada României în Statele Unite.
În Georgia, Secretarul Austin se va întâlni cu prim-ministrul Irakli Garibashvili, precum și cu Ministrul apărării, Juansher Burchuladze, pentru a susține poziția SUA vizavi de suveranitatea și integritatea teritorială a Georgiei, și de a sublinia importanța parteneriatului strategis SUA-Georgia, în ceea ce privește provocările securității globale. Liderii vor mai discuta și despre cooperarea bilaterală în domeniul securitatății și vor încuraja o colaborare mai puternică în Marea Neagră.
În Ucraina, Austin se va întâlni cu președintele Volodymyr Zelenskyy și cu ministrul apărării, Andrii Taran, pentru a reafirma sprijinul necondiționat pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei. De asemenea, se va discuta progresul Ucrainei în ceea ce privește implentarea reformelor în domeniul apărării, pentru a putea atinge aspirațiile euro-atlantice, precum și cooperarea regională dintre aliații și partenerii Mării Negre
În Belgia, Secretarul Austin se va întâlni cu omologii săi din Alianță și cu Secretarul General al NATO, Jen Stoltenberg. Secretarul Austin va discuta despre provocările pe care Alianța le are de înfruntat în viitor, potrivit lui Radu Tudor.