Şeful unei importante reţele de traficanţi de persoane a fost arestat în Marea Britanie
Liderul unei importante reţele de traficanţi de persoane a fost arestat, după ce fugise înainte de a primi o condamnare de opt ani de închisoare, în decembrie, au anunţat sâmbătă autorităţile britanice.
Reţeaua este suspectată că a transportat în camioane cel puţin 1.900 de migranţi kurzi, cu plecare din Balcani, în Franţa sau Germania, iar pe unii în Marea Britanie, relatează BBC.
Cinci membri ai reţelei au fost condamnaţi în 9 decembrie. Principalul inculpat, Tarik Namik, a primit o sentinţă de opt ani de închisoare.
Din cauza absenţei lui Namik de la tribunal, pe numele său a fost emis un mandat de arestare.
Namik a fost plasat în detenţie vineri la sosirea pe aeroportul din Manchester cu un zbor de la Istanbul şi va fi dus luni în instanță pentru a fi condamnat oficial, a informat sâmbătă Agenţia britanică de luptă împotriva criminalităţii (NCA).
Reţeaua, vizată în 2017 de o anchetă a NCA, avea o activitate „sofisticată” vizând transportul de migranţi din Irak şi Iran.
Tarik Namik era în legătură cu alte călăuze din străinătate, organizaţia sa recurgând la şoferi de TIR originari în general din Turcia.
Înregistrări găsite în telefonul său sugerează că el ar putea fi implicat în transportul a cel puţin 1.900 de migranţi dinspre Balcani până în Franţa sau Germania, încasând circa 1.800 de euro pentru fiecare persoană