Segmentul Margina-Holdea al A1 a intrat în execuție. Autostrada va avea și pasaje pentru urși
Segmentul Margina-Holdea al A1 a intrat în execuție. Autostrada va avea și pasaje pentru urși. Termenul de finalizare este 2026.
A început etapa de execuție pe lotul Margina – Holdea din autostrada A1 Lugoj – Deva, a transmis, marți, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
Conform CNAIR, următoarele lucrări se află în desfășurare:
- Decopertare teren – S-a decopertat până la kilometrul 51 (până la intrarea în primul tunel care se va construi pe acest sector. Lungimea celor două tuneluri din proiect va fi de aproximativ 2,13 km.)
- Drenare ape din zonă.
Reprezentanții CNAIR menționează că antreprenorul urmează să mobilizeze mai multe utilaje pentru a efectua restul lucrărilor pregătitoare.
La rândul lor, reprezentanții DRDP Timişoara au transmis că pe „lotul cu tuneluri” de pe autostrada A1 Lugoj – Deva, lotul 2, se lucrează la decopertarea terenului și la drenarea apelor din zonă, urmând ca antreprenorul să aducă și alte utilaje pentru a efectua restul lucrărilor pregătitoare.
- Constructorul acestei secțiuni din A1 este Asocierea SC Spedition UMB SRL – SC Tehnostrade SRL – SC SA&PE Construct SRL – Euro-Asfalt DOO;
- Durata contractului este de 45 de luni (11 luni proiectare, 34 de luni execuție) cu o valoare de 1,826,845,634 de lei, fără TVA.
- Alte date tehnice:
- Sursa de finanțare: Finalizare secțiune D – POIM, proiectare și execuție E – PNRR;
- Stadiu actual: Organizare de șantier;
- Termen deschidere: 2026.