SELLY a rămas fără permis după ce a fost prins pe A1 conducând „mașina visurilor” sale cu aproape 240 km/h. „Am învățat ceva din această situație”

Publicat: 23 03. 2024, 23:31
Actualizat: 23 03. 2024, 23:33
Selly, alături de „mașina visurilor” sale

Un tânăr de 23 de ani a fost prins sâmbătă după-amiază, în jurul orei 14:50, conducând pe A1 (București-Pitești) o mașină sport cu viteza de 236 km/h.

Șoferul a fost amendat cu suma de 3.300 de ei și a rămas și fără permis timp de 120 de zile, fiindu-i eliberată dovadă înlocuitoare, fără drept de circulație, potrivit unui comunicat al Poliției Române.

Potrivit Mediafax, la volanul mașinii se afla Andrei Şelaru, alias Selly, cunoscut vlogger şi antreprenor. Ulterior, celebrul influencer a confirmat, printr-un mesaj postat pe reţelele de socializare, că a rămas fără permisul auto.

Selly, desemnat cel mai cunoscut influencer din România, se deplasa către Pitești, iar la km 35 a fost surprins de radarul polițiștilor de la Brigada Autostrăzi.

La finalul anului trecut, Selly anunţa că şi-a cumpărat „maşina visurilor” sale, un Porsche 911 Turbo S. Acum conducea exact acest bolid sport, evaluat la suma de 240.000 de euro.

FOTO – Instagram & Poliția Română