Prima pagină » Actualitate » Senatorul PNL Eugen Pîrvulescu, urmărit penal de DNA. De ce i-au interzis procurorii să meargă la Serviciul de Ambulanță Teleorman

Senatorul PNL Eugen Pîrvulescu, urmărit penal de DNA. De ce i-au interzis procurorii să meargă la Serviciul de Ambulanță Teleorman

Senatorul PNL Eugen Pîrvulescu, urmărit penal de DNA. De ce i-au interzis procurorii să meargă la Serviciul de Ambulanță Teleorman

Senatorul PNL Eugen Pîrvulescu este acuzat de DNA că ar fi încercat să obțină subiectele probei scrise și să influențeze concursul pentru ocuparea de posturi la Serviciul de Ambulanță Teleorman, fiind acum cercetat penal.

DNA a stabilit măsura controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, pe numele parlamentarului Eugen Pîrvulescu.

„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 22 iulie 2021, a inculpatului  PÎRVULESCU EUGEN, senator în Parlamentul României și președinte al organizației județene a unei formațiuni politice, în sarcina căruia s-a reținut comiterea infracțiunii de folosire a influenței sau autorității de către o persoană ce deține o funcție de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite”, se arată într-un comunicat transmis, joi, de DNA.

De ce fapte  este acuzat senatorul Eugen Pârvulescu

Potrivit sursei citate, în perioada 28 mai – 20 iunie 2021, inculpatul Eugen Pîrvulescu și-ar fi folosit influența pe care o avea în calitate de președinte al unei filiale de partid aflat la guvernare, pe lângă membrii comisiilor de concurs constituite de conducerea Serviciului Județean de Ambulanță Teleorman, solicitându-le în mod repetat, atât direct cât și prin intermediul unei alte persoane, să elaboreze și să-i remită, seturile de subiecte care urmau să fie date la proba scrisă a concursurilor organizate în perioada mai-iulie 2021, pentru ocuparea unor posturi vacante/temporar vacante de asistent medical și șofer autosanitară II.

„De asemenea, inculpatul le-ar mai fi cerut membrilor comisiilor să favorizeze candidații indicați de el și la proba practică/interviu, cu scopul de a obține foloase necuvenite pentru aceștia din urmă (promovarea concursurilor și angajarea pe posturi remunerate)”, se mai arată în comunicatul DNA.

Sursa citată mai arată că pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte o serie de obligații, între care:

  • să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar,
  • să nu se deplaseze la sediul Serviciului Județean de Ambulanță Teleorman.

„Inculpatului i s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive”, mai spun cei de la DNA.

Recomandarea video

Mediafax
Alertă epidemiologică în România: Primul deces din cauza virusului gripal din acest sezon la o femeie din Cluj
Digi24
Administrația Trump interzice vizele de SUA pentru cinci europeni, printre care și fostul comisar Thierry Breton. Care este motivul
Cancan.ro
Plutonierul major Mirel Tulitu a murit într-un accident rutier cumplit. 3 fetițe au rămas acum orfane de tată 😢
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Serviciile ucrainene lovesc greu în armata rusă. Un avion-cheie a fost scos din luptă înainte de distrugerea submarinului din Novorossiisk
Mediafax
Sudul țării, sub cod galben de ninsori în Ajunul Crăciunului. În ce zone se așteaptă un strat mai consistent de zăpadă
Click
Orașul care va avea primul tren suspendat din România
Digi24
Ce au pățit două ucrainence care au încercat să treacă granița cu 60.000 de dolari ascunși în încălțăminte
Cancan.ro
După 'jihadul' din online, vine contraatacul fostei soții: 'Lupt cu oricine și-ar permite să deranjeze liniștea familiei mele'
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Brandul chinezesc ce depășește pragul de 1.000 de unități vândute în România, la câteva luni de la lansare
Descopera.ro
Misterul Triunghiului Bermudelor, posibil rezolvat! Ce au descoperit doi seismologi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-a pus dracu' să-mi iau păpușă gonflabilă inteligentă!
Descopera.ro
Scanările cerebrale dezvăluie un pericol ascuns în alimentele ultra-procesate