Senatul dezbate o nouă TAXĂ pentru pensionarii cu venituri mari. De la ce sumă ar urma să se aplice
Senatorii dezbat, în ședința de luni, un proiect de lege referitor la introducerea unei taxe pentru pensionarii care au venituri mai mari.
Proiectul prevede impozitarea cu 10% a pensiilor care depășesc pragul de 4.000 de lei, iar suma ar urma să fie utilizată pentru acoperirea cheltuielilor cu sănătatea.
Propunerea apare în contextul în care sistemul sanitar este sub o presiune tot mai mare în ultimii ani, iar fondurile nu mai sunt suficiente, notează Știri pe Surse.
Neimpozitarea pensiilor sub 3.000 lei. Marcel Ciolacu: Să vedem dacă este sustenabil
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, luna trecută, întrebat fiind despre posibilitatea neimpozitării pensiilor sub 3000 de lei că vrea să„vadă dacă este sustenabil”. Întrebat, la sediul PSD, dacă propunerea privind neimpozitarea pensiilor mici ar putea fi luată în calcul, Ciolacu a răspuns că vrea să vadă scenariul.
Să vedem scenariul și să vedem dacă e sustenabil, a afirmat liderul PSD.
Marcel Ciolacu a afirmat că liberalii nu i-au prezentat această propunere, în ședința coaliției de luni seara. Premierul a mai spus că nu va lua nicio măsură care ar putea strica tot ce a construit, pe parte economică.
Eu mă bucur că am reușit în șase luni să aduc un echilibru macroeconomic în România. Sub nicio formă nu o să iau măsuri să stric tot ce am construit, a mai afirmat Ciolacu.
Sursa foto: Shutterstock