Prima pagină » Actualitate » Servicii medicale gratuite pentru caii din zonele defavorizate din Ilfov (P)

Servicii medicale gratuite pentru caii din zonele defavorizate din Ilfov (P)

Servicii medicale gratuite pentru caii din zonele defavorizate din Ilfov (P)

Consiliul Județean Ilfov prin Fundația Ilfov Împreună, alături de ARCA și FOUR PAWS, oferă gratuit servicii medicale pentru caii aflați în zone defavorizate din Ilfov. Printre serviciile asigurate se numără: curățarea dinților, potcovire, vaccinare, deparazitare internă, deparazitare externă.

”Începem un nou proiect. Îl facem prin Fundația Ilfov Împreună, alături de ARCA și FOUR PAWS. Mergem în comunitățile sărace și asigurăm, gratuit, pentru cai: curățarea dinților, potcovire, vaccinare, deparazitare internă, deparazitare externă, dar și alte servicii medicale, dacă situația de la fața locului o impune.

Încă mai sunt comunități în care calul este principala sursă de venit a unei familii.

Ce ne dorim noi cu acest proiect? Să ajutăm animalele și să educăm oamenii, să-i determinăm să le asigure animalelor o îngrijire elementară.

Ne-a sugerat cineva să confiscăm toți caii din aceste comunități. Legal, nu putem. Și dacă am putea, i-am duce unde? Și ce am rezolva? A doua zi, oamenii și-ar cumpăra alți cai. Pentru că ei trăiesc datorită cailor. Ideea e să ajutăm și să informăm corect.

Așadar, mâine începem în Sintești, Vidra. Nu avem cuvinte să le mulțumim doctorilor Kuki Alexandru Barbuceanu și Ovidiu Roșu, dar și tuturor oamenilor din echipa ARCA și Four Paws. Suntem atât de mândri să facem acest proiect împreună cu ei. Ne înclinăm în fața lor și a profesionalismului lor!” au transmis pe Facebook reprezentanții Protecției Animalelor din cadrul Consiliului Județean Ilfov.

Citește și