Serviciu de programare online pentru depunerea cererilor de pașapoarte. Ce HUB a dezvoltat MAI
Serviciul de programare online pentru depunerea cererilor de paşapoarte prin intermediul hub-ului de servicii al Ministerului Afacerilor Interne va fi disponibil pentru cetăţeni începând cu ziua de luni, 20 martie.
Anunțul oficial a fost făcut chiar de ministrul de resort, Lucian Bode.
Câți români dețin un pașaport
Prezent la un eveniment organizat de MAI cu prilejul celebrării a 111 ani de istorie a documentului de călătorie românesc şi a 15 ani de biometrie de la lansarea primului paşaport electronic românesc, Bode a declarat că serviciul pus la dispoziția cetățenilor va permite efectuarea unei programări începând cu ziua curentă, pentru o perioadă de 90 de zile calendaristice.
Conducerea Direcţiei Generale de Paşapoarte a anunţat că Romfilatelia a introdus în circulaţie o emisiune aniversară de mărci poştale. Astfel, de joi, circa 200.000 de persoane care au solicitat emiterea unui paşaport electronic românesc îl vor primi într-un plic aniversar pus la dispoziţie de Imprimeria Naţională şi stilizat de specialiştii Direcţiei Generale de Paşapoarte.
Potrivit reprezentanţilor Prefecturii Capitalei, peste 6,5 milioane de români dețin un paşaport. Paşaportul românesc este aniversat în fiecare an la 19 martie.
Prin noul serviciu, cetățenii vor avea la dispoziție o interfață grafică intuitivă care permite introducerea în siguranță a datelor de identificare. Totodată, într-un comunicat, MAI precizează că printre alte facilități se numără și „notificarea prin e-mail”.
„Așa cum știți deja, hub-ul de servicii al MAI va constitui nucleul de digitalizare a serviciilor publice oferite de structurile ministerului, oferind servicii electronice ușor de folosit, rapide și de înaltă calitate. Pe lângă alte beneficii de ordin tehnic, noua platformă de programare, dezvoltată împreună cu specialiștii din cadrul Direcției Generale pentru Comunicații și Tehnologia Informației, oferă posibilitatea extinderii pentru alte servicii sau chiar pentru alte structuri MAI”, a declarat ministrul Lucian Bode.
În prezent, în România se depun zilnic, în medie, 6700 de cereri pentru eliberarea unui paşaport. De la începutul anului 2023, timpul mediu de eliberare a paşapoartelor a fost de 3-5 zile.