Prima pagină » Actualitate » Sfântul Cuvios Grigorie Decapolitul e PRĂZNUIT în calendarul creștin ortodox, pe 20 noiembrie. E sărbătoare cu cruce neagră și există unele restricții

Sfântul Cuvios Grigorie Decapolitul e PRĂZNUIT în calendarul creștin ortodox, pe 20 noiembrie. E sărbătoare cu cruce neagră și există unele restricții

Sfântul Cuvios Grigorie Decapolitul e PRĂZNUIT în calendarul creștin ortodox, pe 20 noiembrie. E sărbătoare cu cruce neagră și există unele restricții

Sfântul Cuvios Grigorie Decapolitul este prăznuit în calendarul creștin ortodox în data de 20 noiembrie, fiind sărbătoare cu cruce neagră. El e renumit pentru puterea sa de a înfrunta demonii și pentru minunile săvârșite, de-a lungul vieții.

Viața Sfântului Cuvios Grigorie Decapolitul

Sfântului Cuvios Grigorie Decapolitul s-a născut undeva între anii 780-790, în orașul Irinopolis, situat în regiunea Decapole din Isauria, Asia Mică, într-o familie de creștini evlavioși, Serghie și Maria.

Decapolea era o zonă în care cultura și spiritualitatea creștină coexistau cu influențe păgâne, fiind o regiune ce cuprindea zece orașe, corespunzătoare parțial actualelor teritorii ale Iordaniei și Siriei.

De mic, el a arătat o profundă înclinație spre rugăciune și viață ascetică. Și, pentru că a crescut într-o perioadă tulburată de erezia iconoclastă, a fost martor al suferinței Bisericii și al persecuțiilor împotriva celor ce apărau cinstirea sfintelor icoane.

Tocmai aceste evenimente au contribuit la formarea caracterului său puternic și a hotărârii de a-și dedica întreaga viață lui Hristos. Dorind să urmeze calea pustniciei, Grigorie s-a retras pe un munte din apropierea orașului natal.

Sub îndrumarea unui fost episcop devenit pustnic, tânărul a învățat să trăiască în ascultare, smerenie și rugăciune. Apoi, la sfatul mamei sale, a intrat într-o mănăstire din regiune, unde se afla și fratele său.

Egumenul mănăstirii unde viețuia Sfântul Grigorie s-a dovedit a fi un susținător al iconoclasmului, ceea ce a dus la suferințe mari pentru cei care apărau dreapta credință.

Sfântul Cuvios Grigorie Decapolitul a fost bătut, dar tot nu și-a clintit credința. Până la urmă, el a părăsit această mănăstire și s-a alăturat comunității conduse de egumenul Simeon, unchiul său, adică fratele mamei sale.

În mănăstirea unchiului său, Grigorie a rămas timp de 14 ani, perioadă în care s-a dedicat intens rugăciunii și ascetismului. Apoi, s-a retras într-o peșteră izolată, continuându-și viața de nevoință.

Dar, printr-o descoperire divină, Dumnezeu l-a chemat să părăsească singurătatea și să slujească lumii, fiind un sprijin duhovnicesc pentru cei aflați în suferință.

A început mai multe călătorii, ajungând în diferite regiuni ale Imperiului Bizantin. El a petrecut o iarnă într-o mănăstire din Efes, apoi a ajuns în Macedonia, poposind în orașele Proconez și Enos.

În Tesalonic, a fost primit într-o mănăstire condusă de egumenul Marcu, de unde –  împreună cu un călugăr – a plecat spre Roma, urmând un traseu terestru până la Corint, iar de acolo traversând marea.

În Roma, Sfântul Grigorie s-a făcut remarcat prin darul său de a alunga demonii, iar rugăciunile sale vindecau pe cei posedați, ceea ce a atras mulțimi de oameni dornici să primească ajutor. Din cauza acestei popularități, Grigorie a părăsit Roma, continuându-și misiunea în Sicilia și Grecia.

Întors în Tesalonic, Sfântul s-a stabilit în Mănăstirea Sfântul Mina, unde a continuat să-și dedice viața rugăciunii și slujirii aproapelui.

În această perioadă, se crede că a fost hirotonit preot, iar darul vindecării și al izgonirii demonilor l-a însoțit pe tot parcursul vieții.

Când unchiul său, egumenul Simeon, a fost eliberat din închisoare, Grigorie a făcut drumul de la Tesalonic la Constantinopol ca să îl întâlnească pe acesta.

Moartea Sfântului Cuvios Grigorie Decapolitul

Sfântul Grigorie s-a îmbolnăvit de idropică, o afecțiune gravă, dar și-a păstrat neclintită credința și pacea sufletească până la sfârșitul zilelor.

A murit pe 20 noiembrie 842, fiind înmormântat într-o mănăstire din Constantinopol. Imediat, la mormântul său au început să se petreacă numeroase minuni. Trupul său a fost găsit neputrezit, răspândind bună mireasmă, și a fost mutat într-o biserică ridicată de ucenicul său, Iosif Imnograful.

După cucerirea Constantinopolului de către turci, moaștele Sfântului Grigorie au fost duse în Serbia și, mai târziu, în Țara Românească. În 1498, Banul Barbu Craiovescu le-a cumpărat și le-a așezat în Mănăstirea Bistrița din județul Vâlcea, care este ctitoria sa.

Moaștele Sfântului Grigorie Decapolitul sunt o sursă de har și vindecare, atrăgând numeroși credincioși, de-a lungul secolelor. Potrivit unei tradiții, atunci când Banul Barbu a negociat cumpărarea moaștelor, turcul care le deținea a cerut o cantitate de aur egală cu greutatea lor. Dar, în mod miraculos, moaștele s-au ușurat, astfel încât a fost necesar foarte puțin aur pentru echilibrarea balanței.

În anul 1950, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât generalizarea cultului Sfântului Grigorie Decapolitul, iar prăznuirea sa are loc în fiecare an, pe 20 noiembrie.

Ce nu este bine să faci astăzi

În zilele de sărbătoare cu cruce neagră, credincioșii ortodocși trebuie să respecte anumite restricții și practici specifice de pocăință și doliul religios, pentru că aceste zile sunt considerate de întristare și reflecție.

În general, în aceste zile nu se face muncă grea sau activități distractive sau considerate a fi de veselie, fiind o perioadă dedicată rugăciunii, meditației și pocăinței, astfel că activitățile care aduc bucurie sau distrag atenția de la aspectele spirituale trebuie să fie evitate, notează Știrile Pro TV.

În aceste zile, se recomandă un regim de post sever, deci se evită consumul de carne și produse de origine animală. Este încurajat un post mai aspru și abținerea de la hrană sofisticată.

În zilele cu cruce neagră, mulți credincioși consideră că nu este bine să începi lucruri importante sau să începi construirea sau renovarea unei case, pentru că lucrările ar putea să nu ajungă la bun sfârșit.

De asemenea, nu se organizează nunți sau botezuri în zilele cu cruce neagră, fiind văzute ca zile de doliu și nu de sărbătoare.

Totodată, se spune că nu este bine să pleci la drum lung în aceste zile, deoarece se consideră că există riscuri mai mari pentru călătoria ta și că drumul ar putea fi unul cu dificultăți sau probleme neprevăzute.

Marian Tănase are o experiență de peste 20 de ani în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion în anul 2001, iar în 2002 se angaja deja la portalul Apropo.ro, ... vezi toate articolele

Citește și