Prima pagină » Actualitate » Sfat de la „SUPERNANNY” Irina Petrea: „Nu umilim copilul în public”/Cât de importante sunt explicațiile pentru educație

Sfat de la „SUPERNANNY” Irina Petrea: „Nu umilim copilul în public”/Cât de importante sunt explicațiile pentru educație

Invitata celui mai nou episod de podcast „Altceva cu Adrian Artene”, difuzat sâmbătă, 7 decembrie, pe contul de Youtube oficial, a fost Irina Petrea. Pentru că este unul dintre cei mai mare experți pe zona de parenting de la noi din țară, mulți i-au spus „Supernanny”.

Doctor în științele educației și psihoterapeut cu experiență, Irina Petrea a dat sfaturi, a explicat unde se fac greșeli când vine vorba de educarea celor mici.

Multe teme absolut esențiale în dezvoltarea omului, de la stadiul de bebeluș până în adolescență, au fost discutate în ediția de sâmbătă a podcastului „Altceva cu Adrian Artene”.

Folosind acel discurs care a făcut-o celebră, Irina Petrea a atins multe subiecte interesante, cum ar fi poziția părintelui în relația cu cei mici, dar și situațiile de viață ale copiilor și nevoile lor în funcție de vârsta pe care o au.

Puterea exemplului în relația cu cei mici

Printre altele, și cât de importantă este puterea exemplului. De asemenea, cum facem să avem răbdare cu cei mici, când și de ce lăsam garda jos și cum îi ajutăm pe copii să se integreze în comunitate.

Ca un exemplu, Adrian Artene a adus în discuție situația în care copilul uită să salute un vecin cu care s-a întâlnit. Ce-i de făcut în acel moment? Îi atragi atenția pe loc, de față cu străinul, sau discuți în particular și îi explici între patru ochi?

„Nu trebuie să umilim copilul în public. Niciodată nu trebuie să facem lucrul acesta, dar de multe ori părinții o fac… parcă vor să-și spele ei rușinea. Mi s-a întâmplat, că, vorba aia, fiind recunoscută, unii se apucau și făceau niște lecții cu copiii lor așa, parcă voiau să arate «Uite, noi știm, dar ei nu fac!». Erau la testare. Stăteam și îmi era jenă pentru copilași, ei nu trebuie umiliți. Deci, îl iau de mânuță și îl duc într-o parte, chiar și după o canapea, dacă sunt în vizită la cineva, și îi spun între patru ochi «Uite, asta trebuie să faci! Dacă nu faci asta, să știi că plecăm…». Deci, nu să audă toată lumea «Băi, căciulă!». Nu!” – Irina Petrea

Ediția de sâmbătă, 7 decembrie, a podcastului „Altceva cu Adrian Artene”, a fost o lecție de parenting recomandat a fi salvată la Favorite.

ABONEAZĂ-TE la canalul de Youtube „Altceva cu Adrian Artene”, pornește notificările, pentru că în fiecare sâmbătă de la ora 19:00, ai ocazia să descoperi în PREMIERĂ, ALTCEVA, un podcast care-ți antrenează mintea și-ți hrănește sufletului.

Conținutul „Altceva cu Adrian Artene” poate fi urmărit și pe conturile de FacebookInstagramTik Tok, dar și pe grupul de WhatsApp.

CITEȘTE ȘI:

Irina PETREA, despre dihotomia „părinte bun” vs „părinte rău”. Ce greșeală majoră comit mulți oameni când vine vorba de educarea copiilor

SUPERNANNY Irina Petrea explică de ce „tovărășiile proaste strică educația”: „După 4 ani, copiii pot să imite comportamente de la alți copii”

Recomandarea video

Mediafax
Bolojan despre Crăciun: Ce își dorește, ce face și ce mănâncă
Digi24
EXCLUSIV Avertismentul lui Diaconescu, după ce serviciile secrete americane au dezvăluit planul lui Putin în Europa: „Rusia nu neagă”
Cancan.ro
Diana și George, cei doi soți morți în accidentul din Bacău, și-au presimțit sfârșitul: 'I-am întrebat ce fac de sărbători și...' 😢
Prosport.ro
FOTO. Antrenoarea de tenis care predă în rochii îndrăznețe și pantofi cu toc a atras atenția tuturor
Adevarul
Judecătorul care a desființat decizia CCR de anulare a alegerilor din 2024, prezent la discuțiile cu Nicușor Dan. Ce a propus la Cotroceni
Mediafax
Ce promite Ilie Bolojan pentru anul viitor. Vești bune despre inflație și economie, dar și o condiție pusă de premier
Click
Motivul pentru care e bine să pui un bănuț în bradul de Crăciun. Tradiția păstrată din generație în generație
Digi24
Prima reacție a Rusiei la dezvăluirile serviciilor secrete americane privind planul lui Putin de a ataca alte țări din Europa
Cancan.ro
Ce au putut face Andra și Cătălin Măruță în avion, în fața tuturor pasagerilor. 'Eu făceam plângere la compania aeriană'
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Fabrica din România care a produs 1 milion de anvelope în 2025. Este singura din lume cu zero emisii de CO2
Descopera.ro
Ceva s-a prăbușit pe Lună! Momentul a fost înregistrat
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Soțul tău are o amantă tânără! Îmi pare rău!
Descopera.ro
Viaţa zbuciumată a celei mai frumoase Prinţese a României. A fost prima femeie căpitan de cursă lungă, s-a căsătorit de două ori şi a sfârşit la mănăstire