Sfaturi de la DUHOVNICUL de la Athos al Regelui Charles. „Mulți români sunt mari amatori de jocuri de noroc. E greșit!”

Publicat: 15 06. 2023, 19:04
Arhimandritul Efrem. Sursa: doxologia.ro

Cum scăpăm de stres, de dependența de jocurile de noroc sau de telefon, cum ne găsim perechea sau cum ne alegem profesia au fost câteva dintre întrebările la care a răspuns, la Cluj, starețul Mănăstirii Vatopedu de la Muntele Athos. Arhimandritul Efrem este și duhovnic al Regelui Charles al III-lea.

Arhimandritul Efrem, starețul Mănăstirii Vatopedu, a doua în ierarhia mănăstirilor din Muntele Athos, a fost primit la Cluj de sute de credincioși care au avut ocazia să afle răspunsuri la problemele lor din partea monahului cu care regele Charles al III-lea se sfătuiește atunci când vizitează Muntele Sfânt al Greciei.

„Întâlnirile sale regulate cu Efrem, starețul de la Vatopedu – mănăstirea sa adoptivă de pe Muntele Athos – au contribuit la alimentarea speculațiilor că prințul este instruit personal în creștinismul răsăritean, chiar dacă acesta este negat cu înverșunare de oficiali de la curte”, scria cotidianul „The Guardian” în 2004.

Charles al III-lea a ajuns în Athos la câteva zile după moartea Prințesei Diana

Jurnaliștii britanici mai notau la acel moment că starețul este un vizitator frecvent în Highgrove, la reședința familiei regelui Charles al III-lea și a reginei Camilla.

„Martorii spun că atunci când prințul a ajuns în Athos la câteva zile după moartea Prințesei Diana în urmă cu aproape șapte ani, Efrem a fost cel care l-a determinat să se alăture credinței. Închis într-o cameră singur cu starețul, se crede că Charles și-a făcut un „angajament spiritual” față de Ortodoxia creștină”, susține The Guardian.

Regele are aici un mic „domeniu” format dintr-o căsuță și un lac.

Evenimentul de marți seara, din Casa Universitarilor (Universitatea Babeș-Bolyai) de la Cluj-Napoca, a fost organizat de Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului în colaborare cu ASCOR Cluj-Napoca și Asociația Prietenii Bisericii Studenților și Universitatea Babeș-Bolyai.

Cum să-și găsească ursitul și slujba

Starețul a răspuns întrebărilor celor aflați în sală, care au scanat un cod QR cu telefonul și s-au conectat la o platformă, unde au postat zeci de întrebări, relatează adevarul.ro. Un preot a ales dintre acestea și i le-a adresat Arhimandritului Efrem prin intermediul unui translator.

Monahul a răspuns în limba greacă și s-a făcut traducerea simultană. Răspunsurile au fost interesante, starețul dând dovadă de o deschidere pe care mulți preoți, care nu trăiesc izolați pe un munte, nu o au.

Întrebat despre cum poate ști un tânăr care e cea mai bună alegere pentru o viitoare soție, Efrem a spus: „Sunt chestiuni care țin de inimă. Trebuie să ascultați ce vă spune inima, iar părinții nu trebuie să intervină”.

Întrebat cum putem să facem copiii să meargă la biserică, dacă ei nu doresc acest lucru, starețul a spus că părinții nu trebuie să exagereze.

„Trebuie să vorbim cu copiii până unde aceștia ascultă. Nu-mi place când mama îi toarnă copilului apă în cap dimineața ca să-l trimită la biserică. În loc să spuneți multe copiilor voștri despre Dumnezeu, mai bine îi spuneți lui Dumnezeu multe despre copiii voștri”, spune monahul.

Cum scăpăm de dependența de telefon și de jocuri de noroc

Despre dependența de telefonul mobil, arhimandritul a spus: „E o mare ispită. Dacă stăm aproape de Hristos vom folosi telefonul doar în limitele strictului necesar, și nu să ne satisfacem poftele. Este o dependență puternică, din păcate! Telefonul are un buton care îl închide și se poate închide”.

„Românii sunt mari iubitori de jocuri de noroc. E greșit!”, a constatat arhimandritul. El i-a sfătuit pe cei care au această patimă să renunțe: „Cei ce au cazinouri și se ocupă cu jocuri de noroc sunt foarte bogați pentru că au găsit un mod legal de a vă fura pe voi care mergeți acolo ca să câștigați. (…) Toți cei care jucați, vă rog să vă lăsați, pentru vă nedreptățiți pe voi, pe familia voastră, și vă lepădați de pronia Dumnezeiască.”