Și-a dat în judecată prietenul pe care l-a ÎMPRUMUTAT cu 30.000 de euro: „De fiecare dată îl roagă să-l mai păsuiască”
Un bărbat din Timișoara s-a văzut nevoit să își dea în judecată prietenul împrumutat cu 30.000 de euro. În procesul judecat în primă instanță la Judecătoria Timișoara, reclamantul a arătat că „se cunoaşte cu pârâtul de foarte mulţi ani şi s-au ajutat reciproc ori de câte ori au avut nevoie”.
Pentru că prietenul său avea niște probleme financiare, în aprilie 2018 l-a împrumutat cu 20.000 de euro, pentru care au încheiat un contract de împrumut, cu termen de restituire a banilor doi ani.
În toamna aceluiași an, „pârâtul a insistat să-l împrumute şi cu suma de 10.000 euro, susţinând că are plăţi urgente de făcut şi nu deţine lichidităţi, urmând ca banii să-i restituie cât de curând posibil”. Și pentru acest împrumut a fost încheiat un contract cu temen de restituire a banilor de doi ani.
„Bărbatul care a împrumutat banii a arătat că, apropiindu-se termenul de restituire a împrumutului, l-a rugat pe prietenul său să îi dea banii înapoi, „însă pârâtul, de fiecare dată, găseşte o justificare şi îl roagă să-l mai păsuiască.
Creditorul a considerat că datornicul „este de rea-credință și se sustrage voit de la restituire împrumutului, folosindu-se de banii împrumutaţi, fără gând de restituire”, iar în 2021 a emis o o somaţie ultimativă de plată.
A susținut în instanță că nu a primit împrumutul
„Pârâtul a semnat de primire şi, ulterior discuţiilor purtate, au ajuns să tranzacţioneze, încheind astfel contractul de tranzacţie din luna noiembrie 2021 prin care au stabilit termene ferme de rambursare a împrumutului în sumă totală de 30.000 euro, stingând disputa pe cale amiabilă” a arătat cel care a acordat împrumutul, în procesul deschis pentru că înțelegerea nu a fost respectată, potrivit Adevarul.ro.
În proces, datornicul a arătat că „suma de bani pe care subsemnatul o datorează acestuia nu este în cuantumul prevăzut în cuprinsul cererii de chemare în judecată (n.red. 30.000 de euro)”.
Datornicul a mai arătat că reclamantul trebuie obligat „să probeze modalitatea în care i-ar fi dat această sumă de bani, deoarece din înscrisurile depuse în probaţiune reiese faptul că reclamantul s-a obligat să îl împrumute cu suma de 30.000 de euro, dar nu reiese din niciun înscris faptul că această sumă de bani ar fi intrat în patrimoniul său”.
Cu alte cuvinte, datornicul spune că nu există dovada că împrumutul i-a și fost acordat.
Datornicul, obligat de instanță să restituie banii cu dobândă
Judecătoria Timișoara a admis cererea de chemare în judecată și l-a obligat pe datorinic să plătească, pe lângă cei 30.000 de euro, și dobânzi legale.
Judecătorul a avut în vedere declarația unui martor care a spus că care a declarat că „nu a fost de faţă la încheierea contractelor ori la predarea banilor, dar pârâtul a recunoscut în faţa acestuia că are să restituie sumele de 10.000 euro şi 20.000 euro către reclamant”.
„Pârâtul se apără afirmând că reclamantul nu a făcut dovada remiterii către acesta a sumelor de bani, căci dovada se face conform Legii 70/2015. Instanţa va respinge această apărare ca neîntemeiată, căci dovada remiterii sumelor de bani, ca fapt juridic, se poate face cu orice mijloc de probă”, se arată în sentința Judecătoriei Timișoara, care nu este definitivă.