Și-a sedat cele două fiice apoi le-a ucis fără milă. ”Vă duc să-l vedeţi pe Dumnezeu” le-a spus femeia, înainte să apese pe trăgaci
Și-a sedat cele două fiice apoi le-a ucis fără milă. Veronica Youngblood, o femeie în vârstă de 38 de ani, a fost arestată în august 2018 după ce le-a împușcat pe fiicele sale, Sharon Castro, în vârstă de 15 ani, și Brooklynn Youngblood, în vârstă de 5 ani, în apartamentul lor.
Adolescenta de 15 ani nu a murit pe loc și a reușit să sune la numărul unic de urgență 911 și să ceară ajutor. În înregistrare, Sharon poate fi auzită încercând să respire, spunând dispecerului că mama ei a împușcat-o în piept. ”Nu vreau să mor. Vă rog să mă ajutați”.
Din nefericire, adolescenta a murit, chiar dacă polițiștii au ajuns rapid la locul cumplitei crime. Apelul adolescentei a fost atât de traumatizant, încât jurații au cerut terapie. ”A spus că mama ei a venit în cameră şi i-a spus: O să te vă duc să-l vedeţi pe Dumnezeu, apoi a împuşcat-o”, a povestit unul dintre ofiţerii care au vorbit cu adolescenţa, conştientă fiind când au ajuns la faţa locului.
Potrivit procurorului Kelsey Gill, crimele au fost premeditate, iar Youngblood a cumpărat arma pe care a folosit-o cu o săptămână înainte.
Veronica Youngblood le-a spus anchetatorilor că planul ei era să le ucidă pe fete și apoi să se omoare, din cauza unei lungi dispute privind custodia lor. Înainte de a fi condamnată, ea a vorbit despre fiicele sale și despre dificultățile pe care le-a avut în creșterea lor: ”Am fost o mamă bună, dar s-a întâmplat ceva, nu știu cum să explic. Ceva a explodat în mintea mea”.
Femeia a fost condamnată vineri la 78 de ani de închisoare
Sursa foto: Fairfax County Police Department