Prima pagină » Actualitate » Sicriul cu trupul neînsuflețit al lui Victor Socaciu, depus la Palatul Parlamentului. Când va fi înmormântat artistul

Sicriul cu trupul neînsuflețit al lui Victor Socaciu, depus la Palatul Parlamentului. Când va fi înmormântat artistul

Sicriul cu trupul neînsufleţit al cântărețului Victor Socaciu a fost depus, miercuri, la Camera Deputaţilor, în foaierul din faţa intrării C1, pentru că artistul a fost și deputat. El va fi înmormântat, joi, în comuna Cornu, locul unde acesta și-a petrecut ultimii 10 ani din viață.

Accesul pietonal şi auto se va efectua pe la intrarea din colţul clădirii, aflată la intersecţia Bulevardului Naţiunile Unite cu Bulevardul Libertăţii (intrarea C1). În vederea accesului şi participării, pe întreaga durată a evenimentului se vor respecta măsurile sanitare în vigoare pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de Covid-19.

Victor Socaciu a fost deputat în Parlamentul României în legislatura 2008 – 2012. A ocupat funcţiile de vicepreşedinte al Comisiei pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă şi de membru în Comisiile permanente comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru relaţia cu UNESCO şi cea a Revoluţionarilor din Decembrie 1989.

Ce spun fiica și soția lui Victor Socaciu despre cauza decesului

Soția și fiica sa spun că artistul făcuse pleurezie, în urma COVID, și contractase apoi o infecție nosocomială, cauza decesului fiind șoc septic.

„A ajuns la spital pe 19 noiembrie. Avea un post-COVID, acumula pleurezie, lichid la plămâni, și am fost trei zile să facă un drenaj. Asta a fost intervenția pentru care am fost. Și de acolo au apărut complicații. A avut multe momente în care și-a revenit și îmi spunea că vrea să ajungă la Bistrița pe 3 decembrie, că îl așteaptă acolo oameni”, a afirmat Brândușa Simion, soția artisatului.

Ne asumăm când avem intervenții, se știe că în spitale sunt bacterii. Am vorbit chiar înainte să se interneze, cum a zis și Brândușa, vorbeam despre videoclipul piesei pe care a scos-o și vorbeam de niște planuri. Nu se gândea nimeni la așa ceva. A avut simptome, dar nu așa de grave, a fost internat și a răspuns la tratament foarte bine, doar că plămânii au fost afectați și s-a ales cu această pleurezie”, a spus, la rândul său, Ana-Maria Socaciu, fiica artistului.

Cine a fost Victor Socaciu

Victor Socaciu s-a născut în 14 ianuarie 1953, la Braşov.

A început să cânte cu grupul Zodiac, când se afla încă în şcoală. Primul concert susţinut cu trupa a avut loc în 1970. A urmat cursuri de chitară clasică la Şcoala populară de artă, iar în 1978, a absolvit Facultatea de Electromecanică.

În 1974, a debutat în Cenaclul Flacăra, iar anul următor, la radio, cu piesa „Nălucile amintirilor”, apoi, în 1976, la televiziune, cu „Oltule”. Debutul discografic a venit în 1981 – „Roata”. Acestuia i-au urmat 12 albume şi compilaţii.

A compus muzică pentru spectacole de teatru, la Braşov şi Târgu Mureş, iar din 1991, a pus bazele concursului folk „Om Bun”, scrie News.ro. A participat în mai multe rânduri la festivalul de la Mamaia şi a susţinut turnee în URSS, China, Germania, dar şi SUA şi Anglia.

În perioada 1997 – 1999, a realizat şi produs emisiuni la TVR şi Naţional TV. A fost deputat în Parlamentul României, în legislatura 2008 – 2012, ales pe listele Alianţei Politice Partidul Social Democrat + Partidul Conservator.

Premiul de onoare pentru întreaga activitate în slujba cântecului românesc oferit de Ministerul Culturii i-a revenit în 2002. Preşedintele României Ion Iliescu i-a conferit lui Victor Socaciu, pe 10 decembrie 2004, Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler, „pentru contribuţiile deosebite în activitatea artistică şi culturală din ţara noastră, pentru promovarea civilizaţiei şi istoriei româneşti”.

La finalul lunii martie, el a participat la festivalul „Om Bun”, a cărui a 30-a ediţie a avut loc, în mare parte, online.

Citește și

A murit Victor Socaciu

Gestul emoționant făcut de Marina Almășan în ziua în care Victor Socaciu a murit: „Am o datorie față de tine. Ai plecat supărat”

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Job-urile și inteligența artificială: De ce recrutările cu AI produc mai puține angajări
Digi24
EXCLUSIV Avertismentul lui Diaconescu, după ce serviciile secrete americane au dezvăluit planul lui Putin în Europa: „Rusia nu neagă”
Cancan.ro
Cutremur în lumea interlopă! Elvis Pian a fost eliberat din închisoare
Prosport.ro
FOTO. Adelina Chivu, pe plajă în Thailanda. Cum arată la 43 de ani
Adevarul
De ce nu a construit România autostrăzi în anii ’90. Planul celor peste o mie de kilometri în primul deceniu după Ceaușescu
Mediafax
Prognoza ANM: Vreme schimbătoare de Crăciun și Anul Nou: încălzire temporară, urmată de răcire accentuată și ninsori
Click
O punte „tradițională” anulată de Guvern sparge vacanța românilor. Cum arată calendarul liberelor în 2026
Digi24
Prima reacție a Rusiei la dezvăluirile serviciilor secrete americane privind planul lui Putin de a ataca alte țări din Europa
Cancan.ro
Doliu în televiziunea din România! Un cunoscut prezentator TV a murit, după o carieră de 22 de ani
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Fabrica din România care a produs 1 milion de anvelope în 2025. Este singura din lume cu zero emisii de CO2
Descopera.ro
Ceva s-a prăbușit pe Lună! Momentul a fost înregistrat
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Soțul tău are o amantă tânără! Îmi pare rău!
Descopera.ro
Neuroștiința percepției timpului: de ce creierul simte că orele trec diferit