Prima pagină » Actualitate » Silviu Predoiu dezvăluie cel mai mare TRĂDĂTOR din Serviciile Secrete ale României: „Ne vom simți întotdeauna depășiți”

Silviu Predoiu dezvăluie cel mai mare TRĂDĂTOR din Serviciile Secrete ale României: „Ne vom simți întotdeauna depășiți”

Silviu Predoiu dezvăluie cel mai mare TRĂDĂTOR din Serviciile Secrete ale României: „Ne vom simți întotdeauna depășiți”
Sursa foto: Youtube/HAI România!

În cadrul podcastului „Hai Live” moderat de Robert Turcescu, Silviu Predoiu, fost prim-adjunct al directorului Serviciului de Informații Externe (SIE), a vorbit despre dedesupturile spionajului românesc, punând, totodată, accent pe tranziția de la „metodele tradiționale”, analoge, la tehnologiile digitale moderne, scrie EVZ.ro.

Silviu Predoiua vorbit la podcastul „Hai Live” alături de jurnaliștii Robert Turcescu, Dan Andronic și Mirel Curea despre evoluția spionajului românesc și tranziția de la metodele tradiționale, analoge, la tehnologiile digitale moderne.

Predoiu a explicat cum spionajul s-a schimbat radical, trecând de la tehnici precum ascunderea de documente pe film subțiat și filajul uman la utilizarea tehnologiilor avansate, cum ar fi camerele de supraveghere și transmisiunile digitale rapide.

„Eu am început și am studiat și am fost pregătit pentru spionajul dintr-o altă lume. Am fost pregătit în micropunct, documente fotografiate transformate în puncte de un milimetru pe care le ascundeai pe un material tipărit în locul punctului de la i sau virgulei de la ț. Am fost pregătit să folosesc filmul subțiat.

Adică filmul pe care îl scoteai de pe suportul de celuloid și rămânea atât de subțire încât într-un filtru de țigară puteai să bagi zeci de metri de film. Am rămas pregătit pentru identificarea de containere. Pentru identificarea filajului pe stradă”, a explicat Silviu Predoiu.

Lumea spionajului digital

„Dedicai trei, patru luni de zile din cunoaștere cuiva. Ca să afli dacă este căsătorit, data lui de naștere, dacă are copii, situația lui materială. Și am început gradual, ajungând într-o lume a spionajului digital. În care transferul de date nu se mai face la căsuțe poștale impersonale. Sunt transmisiuni scurte, de câteva secunde de la un kilometru.

Nici nu mai vezi cine îți dă materialul, nici nu mai este nevoie să verifici. În care filajul nu mai este uman, când știam atunci când intram pe o stradă, în spațiul în care eram, și îmi aduceam aminte de curs. Și am intrat într-o lume în care camerele video te-au scutit de grija asta, în care oricum erai monitorizat. Ceea ce schimbă total modul de acțiune,” a spus Predoiu.

Fostul prim-adjunct al SIE a lăudat progresul Serviciului de Informații Externe, menționând că serviciul din care a făcut parte a ajuns printre cele mai bune din Europa datorită investițiilor continue și adaptării la noile tehnologii.

„Serviciul de Informații Externe a ajuns ca undeva la nivelul anilor 2012-2015 să fie solicitat de cei care ne fuseseră consilieri în 2003 – 2004. Aveam această capacitate de a investi și o avem în continuare. Însă, folosim mijloacele moderne, ceea ce a însemnat studiu permanent, studiu de specialitate, urmărirea tuturor evoluțiilor” a spus el.

Personalitățile importante ale spionajului românesc

În discuția despre personalitățile importante ale spionajului românesc, Silviu Predoiu l-a caracterizat pe Mihail Caraman ca fiind „cea mai mare vedetă a spionajului românesc prin performanțe.”

„Indiscutabil a fost cea mai mare vedetă a spionajului românesc prin perfomanțe. Și a avut și această platformă că a fost popularizat. Noi am avut și alți ofițeri, și înainte și după el, care au obținut informații foarte bune, dar nu au mai fost popularizați”, a mai explicat Silviu Predoiu.

Despre Ioan Mihai Pacepa, Predoiu a declarat că a fost „cea mai de succes recrutare a americanilor din Serviciile de Informații Românești,” referindu-se la Pacepa ca fiind „cel mai mare trădător” din istoria spionajului românesc.

„A fost cea mai de succes recrutare a americanilor din Serviciile de Informații Române. E un răspuns politicos. În realitate a trădat. Pentru că te raportezi la sistem”, a mai explicat el.

Ediția integrală a podcastului „Hai Live” cu Robert Turcescu din ziua de marți, 11 septembrie, poate fi vizionată integral aici.

Recomandarea video

Mediafax
Cu cât s-au scumpit sărbătorile românilor? Fiscaliști: Masa tradițională de Crăciun, bradul și cadourile „modeste” costă 500 de euro în 2025
Digi24
Ordin de arestare pentru Gari Kasparov. Fostul campion de șah este un critic al lui Vladimir Putin
Cancan.ro
BREAKING | Tavanul unui hotel din Sibiu s-a prăbușit peste turiștii din locație. Primele imagini cu dezastrul din locație
Prosport.ro
FOTO. Antrenoarea de tenis care predă în rochii îndrăznețe și pantofi cu toc a atras atenția tuturor
Adevarul
Decizie disperată: Antena 1 își vrea banii înapoi, după ce a plătit o avere pentru difuzarea Cupei Mondiale. Alt post TV ar urma să transmită o parte din meciuri
Mediafax
Nicușor Dan a gustat colăcei în timp ce colindătorii cântau la Cotroceni. Mirabela Grădinaru nu a cedat poftelor
Click
Cum se coace corect cozonacul. Temperatura potrivită pentru cuptorul electric și pe gaz
Digi24
VIDEO. Accident pe noul tronson al Autostrăzii Moldovei, în prima oră de la deschiderea circulației
Cancan.ro
Ce boli avea Mălina Guler? Diagnosticele care i-au mâncat viața
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Cele mai periculoase modificări de soft și simptomele grave pe care le provoacă motorului
Descopera.ro
Structuri misterioase detectate în Cosmos!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Soțul tău are o amantă tânără! Îmi pare rău!
Descopera.ro
Nicolae Ceaușescu și recordurile vânătorești