Simion Hancescu (FSLI), după ce premierul Nicolae Ciucă i-a invitat pe profesori la noi negocieri: „Este exclus ca şcolile să se deschidă luni”
Preşedintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), Simion Hancescu, a anunțat – sâmbătă – că este „exclus” ca şcolile să se deschidă luni, 22 mai, şi ca profesorii să renunţe la greva generală.
Precizarea sa vine în contextul invitației premierului Nicolae Ciucă pentru o nouă rundă de negocieri, care a fost acceptată de profesori.
Întâlnirea va avea loc duminică, 21 mai, cu o zi înainte de greva generală anunțată pentru luni.
Hancescu a afirmat, de asemenea, că dacă vor exista cazuri de inspectori şcolari sau directori de şcoli care vor încerca să îi intimideze pe profesorii participanţi la grevă, atunci pe numele lor vor fi depuse plângeri penale.
„Educaţia trebuia să fie tratată altfel mai demult. Nu trebuia să ajungem mâine, în data de 21 mai, când noi am cerut negocieri de cinci luni de zile, serioase şi soluţii. Dacă realizau ceea ce le-am spus şi am avertizat: mare atenţie, pentru că e riscul major să se ajungă la grevă, că oamenii sunt nemulţumiţi… cred că au tratat cu indiferenţă sau au luat în glumă ceea ce noi am avertizat. Or acum, e bine că ne întâlnim mâine, dar cu siguranţă greva va fi declanşată şi încă o dată, ca să fie foarte clar: oamenii doresc lucruri concrete, acte normative elaborate şi publicate pentru a mai avea încredere în clasa politică”, a declarat Simion Hancescu, la Digi 24.
În opinia sindicalistului, grila de salarizare pentru profesori ar trebui adoptată, „cât mai repede”, prin Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului, act normativ care să prevadă că această grilă va fi parte componentă a legii salarizării unitare.
Liderul FSLI (una dintre cele două mari federaţii sindicale din învăţământul preuniversitar) a transmis şi un mesaj inspectorilor şcolari sau directorilor de unităţi de învăţământ care ar încerca să împiedice protestul şi să facă liste cu profesorii grevişti. El spune că oficialii Ministerului de resort au negat că au astfel de liste nominale cu profesorii care participă la protest.
„Oamenii au semnat pentru intrarea în grevă. Am discutat şi eu cu conducerea Ministerului şi Ministerul Educaţiei a cerut statistici în şcoli, câţi sunt în grevă, dar nu nominal, pentru că nu e treaba nici a Ministerului Educaţiei, nici a Inspectoratelor Şcolare să ceară nominal. Asta sună a intimidare şi avertizez foarte serios că acei directori şi inspectori care nu îşi văd de atribuţii şi depăşeşc, încalcă legea, vor fi monitorizaţi şi chiar vom face plângeri penale împotriva lor”, a adăugat preşedintele FSLI.
Potrivit acestuia, dacă la momentul anunţului privind declanşarea grevei 71% dintre membri FSLI susţineau protestul, numărul acestora a crescut şi „există şanse ca în două trei zile să crească la sută la sută, pentru că oamenii îşi dau seama că au fost minţiţi ani la rând şi este revoltător faptul că după atâtea avertismente, proteste, totuşi nu şi-au dat seama (guvernanţii – n.r.) de gravitatea situaţiei”.