Simona Bucura-Oprescu, BILANȚUL recalculării pensiilor: „Peste 82% dintre români au primit creșteri ale pensiilor”

Publicat: 09/09/2024, 23:05
Actualizat: 09/09/2024, 23:14

Sorina Bucura-Oprescu a declarat că, în urma recalculării pensiilor, peste 82% dintre vârstnici au avut veniturile majorate. Ministrul Muncii a demontat informația falsă, potrivit căreia pensiile celor care au muncit în condiții speciale nu ar beneficiat de mărire. 

În urma recalculării pensiilor, 82% dintre seniori au primit pensiile majorate, a declarat ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu. Aceasta a mai adăugat că 13,1% dintre români rămân cu același cuantum în plată și vor beneficia de indexarea din ianuarie 2025.

„Peste 82% dintre români au primit decizii de recalculare cu creșteri ale pensiilor. Avem aproximativ 13,1% dintre pensionari care rămân cu același cuantum în plată în 2024 și care vor beneficia de indexarea din ianuarie 2025. Și avem circa 4,4% dintre pensionari, aproximativ 200.000 de români care pe legile anterioare au avut un cuantum al pensiei mai mare decât alți români, care au muncit și contribuit la fel, dar cărora le-am protejat drepturile.” a declarat Simona Bucura Oprescu.

Ministrul Muncii a clarificat și situația pensiilor pentru cetățenii încadrați la condiții speciale de muncă. Sorina Bucur-Oprescu a precizat că 66% dintre românii ce fac parte din această categorie, au beneficiat de majorări, după recalcularea din septembrie.

„Datele atestă faptul că peste 66% dintre cei care au lucrat în condiții speciale și deosebite de muncă beneficiază de majorări.” a mai adăugat Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu.

Simona Bucura- Oprescu a explicat și motivul pentru care 34% dintre pensionarii care au muncit în condiții speciale nu au beneficiat de majorarea pensiilor.

„Din cauza cadrului legal care a fost modificat incoerent, haotic, înainte, avem români care au beneficiat, de exemplu, de indicele de corecție, din 2011. Cei dinainte de 2011 nu au beneficiat de indice de corecție, iar cei care s-au pensionat după 2011 au avut indice de corecție între 1,12 și 1,41. Dacă a ieșit la pensie în 2021, 2022, 2023, 2024 ai avut un indice de corecție de 1,41.  Adică la un venit de 1.000 lei, practic primeai, datorită indicelui de corecție, 410 lei în plus. Atunci, pe noua lege contează contributivitatea, în primul rând, adică veniturile obținute ca urmare a contribuțiilor de asigurări sociale.”, a mai adăugat ministrul.

Citește și:

Ministrul MUNCII, despre vârsta la care se poate pensiona un angajat: Aici este o noutate și pentru mame, cât și pentru tați

Ministrul MUNCII: Inclusiv celor din CFR le-am menținut încadrarea în condiții de muncă

Drepturile de protecție socială SE MENȚIN pentru pensionari, după recalculare / Simona Bucura Oprescu: Sprijinul este esențial pentru un trai decent

Ruxandra Radulescu
Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, și-a început cariera în funcția de redactor la MEDIAFAX și Antena 3. A evoluat mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Simion se pregătește să blocheze alegerile. Reprezentanții AUR au primit ordin să nu semneze procesele...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
BREAKING | Avem primele cifre oficiale
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Rezultate parțiale prezidențiale 2024: Numărarea voturilor a început. Cum poți vedea online rezultatele pe județe...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Referedumul a trecut pragul şi poate fi considerat aproape validat /...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Rezultate BEC, se numără voturile. Răsturnare de situație
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Sănătatea mintală precară a fost legată de consumul de conținut negativ online