Prima pagină » Actualitate » Simona Halep a revenit în ţară după audierile de la TAS: ”Vă rog frumos să înţelegeţi”

Simona Halep a revenit în ţară după audierile de la TAS: ”Vă rog frumos să înţelegeţi”

Simona Halep a revenit în ţară după audierile de la TAS: ”Vă rog frumos să înţelegeţi”
Simona Halep / Sursa foto: Profimedia

Simona Halep a stat timp de trei zile la Lausanne, acolo unde a fost audiată de judecătorii TAS în cazul său de dopaj. Sâmbătă dimineaţă, sportiva a revenit în România. 

La sosirea pe aeroport, Simona Halep le-a spus jurnaliştilor care au aşteptat-o: ”V-am promis că o să vorbim după ce vine rezultatul. Vă rog frumos să înţelegeţi”.

În cele trei zile, la Lausanne au fost audiaţi la TAS martori, experţi, dar şi antrenorul Patrick Mouratoglou şi fizioterapeuta Candice Gotier. În urma audierilor, Comisia TAS va delibera şi va pregăti hotărârea arbitrală care va conţine decizia şi motivarea acesteia.

”Nu pot divulga detalii despre audiere, dar pot confirma că aceasta mi-a oferit oportunitatea de a-mi prezenta cazul și doresc să subliniez că sunt convinsă de corectitudinea argumentelor mele. Sunt fermă în convingerea că adevărul va ieși la iveală și se va demonstra că niciodată nu am avut intenția sau am recurs la dopaj”, a declarat Simona Halep după audiere.

Halep a menționat că nu are cunoștințe cu privire la data când TAS va emite verdictul în cazul său. ”Nu știu când va fi anunțată decizia. Nimeni nu știe. Aștept cu nerăbdare să mă întorc pe teren, pentru că acolo îmi este locul. Voi face tot posibilul să mă întorc cât mai repede”, a mai spus Simona Halep.

Halep a fost suspendată provizoriu din octombrie 2022

Halep a fost suspendată provizoriu din octombrie 2022, suspendare pe care tribunalul a decontat-o din perioada de ineligibilitate. Ca atare, suspendarea fostului număr unu mondial este valabilă de la 7 octombrie 2022 până la 6 octombrie 2026.

Agenţia Internaţională pentru Integritate în Tenis (ITIA) a publicat decizia integrală a tribunalului independent Sport Resolutions în cazul Simona Halep, documentul fiind redactat acolo unde a fost necesar pentru a proteja informaţiile personale de sănătate.

Între altele, se menţionează că fizioterapeuta Candice Gothier este cea care i-a dat sportivei suplimentul contaminat. Halep s-a consultat şi cu antrenorul ei, Patrick Mouratoglou, care a spus că suplimentul poate fi folosite în siguranţă, deoarece pe etichetă nu figurau substanţe interzise şi nu părea a fi riscant.

Simona Halep a depus apel la Tribunalul de Arbitraj Sportiv în data de 24 octombrie, arată news.ro.

Sursa foto: Profimedia

Elena Popescu iubește jurnalismul încă din adolescență, atunci când și-a descoperit pasiunea pentru scriitură. Primul job a fost la numai 21 de ani, când lucra ca reporter pentru un ziar săptămânal. ... vezi toate articolele

Citește și