VIDEO | Simona Halep, acuzată oficial de dopaj. Sportiva are la dispoziție 20 de zile să conteste actul de acuzare sau să încheie un acord de recunoaștere
This browser does not support the video element.
Paul Ciucur şi Dan Mihai, singurii români din agenţia londoneză de soluţionare a litigiilor din sport, Sport Resolutions, au declarat, miercuri, că Simona Halep a fost acuzată, oficial, de dopaj cu Roxadustat la US Open. Fostul lider WTA are 20 de zile la dispoziţie pentru a contesta actul de acuzare sau a încheia un acord de recunoaştere.
„Actul de acuzare de dopaj i-a fost adus la cunoştinţă lui Halep”, au afirmat avocaţii, la TVR.
„Faza de investigaţie a luat sfârşit. De acum înainte, Simona Halep are la dispoziţie 20 de zile, fie să conteste actul de acuzare, fie să încheie, există şi această posibilitate, un acord de recunoaştere care i-ar reduce de la 4 ani, cât este sancţiunea standard, la 3 ani. Având în vedere că atât la proba A cât şi la proba B, sportiva, şi sportivii în general, nu doar ea, participă în mod direct: ei pun proba în aceste recipiente şi, mai mult decât atât, au ocazia, dreptul şi ocazia de a fi prezenţi, personal sau prin reprezentant, la deschiderea probei B, aşa cum a fost cazul nostru, o contra-expertiză, este o variantă cu şanse foarte mici de contestare”, a explicat Paul Ciucur.
Ciucur a menţionat şi care este situaţia dacă Simona Halep se apără invocând contaminarea suplimentelor de efort: „Comportă două condiţii: una, să-şi fi păstrat un flacon deschis din care a ingerat substanţa, suplimentul pe care pretinde a fi contaminat iar, doi, să mai aibă încă două flacoane identice, sigilate, din acelaşi lot”.
„Trebuie văzut ce iregularităţi s-ar fi putut întâmpla şi dacă aceste iregularităţi pot cauza un alt rezultat decât cel existent”, a afirmat și Dan Mihai.
Sports Resolutions, agenţia care se va ocupa de audierea Simonei Halep, este un for independent de soluţionare a litigiilor din sport.
Simona Halep a fost suspendată provizoriu din tenis, după ce a fost testată pozitiv la testele antidoping de la US Open, la Roxadustat, o substanţă care ajută la mai buna oxigenare a sângelui.
Sportiva, dublă campioană de Mare Șlem, a anunțat pe 21 octombrie, pe rețelele de socializare, că a primit o notificare potrivit căreia a fost testată pozitiv la substanța numită Roxadustat, prezentă într-o cantitate extrem de mică, la US Open.
„Este cel mai mare șoc al vieții mele”, a scris sportiva, atunci, care anunța că începe cel mai greu meci din viața sa.
Potrivit Agenţiei Naţională Anti-Doping (ANAD), „Roxadustat este substanţă nespecifică” în cazul căreia, dacă se dovedeşte încălcarea intenţionată a Listei Interzise perioada de suspendare a unui sportiv este de 4 ani, iar dacă sportivul poate demonstra lipsa intenției, perioada de suspendare e de 2 ani, mai arată sursa citată.
FOTO – Profimedia
VIDEO – TVR/Youtube