Simona-Maya Teodoroiu, fost judecător CCR, despre desființarea SIIJ: ”Condiţionarea trimiterii în judecată a judecătorilor şi a procurorilor de încuviinţarea CSM constituie un filtru neconstituţional şi scade încrederea publică în actul de justiţie”
Ieri, Camera Deputaților a votat – 171 de voturi „pentru” și 136 „contra” – proiectul de lege care vizează desființarea Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție (SIIJ), iar Simona-Maya Teodoroiu, fost judecător Al Curții Constituționale a României (CCR) consideră că un astfel de demers, dacă va fi votat și în Senat (cameră decizională) va duce la scăderea încrederii publice în actul de justiție.
Judecătorii și procurorii vor putea fi trimiși în judecată doar cu încuviințarea Consiliului Suprem al Magistraturii (CSM), ceea ce – notează Simona-Maya Teodoroiu în mediul online – este un ”filtru neconstituțional”.
”Peste 1.000 de magistrați, judecători și procurori de la mai multe instanțe și parchete din țară, au adresat Camerei Deputaților un memoriu intitulat ”Magistratura curată nu are nevoie de filtre de impunitate!”, cerând membrilor Camerei Deputaților să nu voteze proiectul în forma sa actuală, adică forma care conține amendamentul votat de parlamentarii PNL și USRplus, în Comisia Juridică. Magistrații au cerut Președintelui Camerei Deputaților, dl.Ludovic Orban, să sesizeze Comisia de la Veneția și Greco – doua organisme de lucru europene, prestigioase, invocate constant, chiar în mod insistent, de reprezentanții PNL și USR în discursurile lor politice privind justiția – cu privire la acest text de lege”, precizează fostul judecător CCR.
De ce, însă, reprezentanții PNL și USR PLUS nu au sesizat acum Comisia de la Veneția și Greco? Când magistrații le-au cerut acest lucru? Poate pentru că în mod constant Comisia de la Veneția s-a pronunțat pentru o imunitate funcțională limitată a magistraților?
Simona-Maya Teodoroiu: ”Magistrații nu trebuie să se bucure de nicio formă de imunitate penală pentru infracțiunile comise în exercitarea funcțiilor lor”
”Magistrații nu trebuie să beneficieze de imunitate generală. Potrivit standardelor generale, aceștia cu siguranță necesită a fi protejați contra acțiunilor civile, pentru activitățile efectuate cu bună-credință în perioada exercitării funcțiilor lor.
Dar nu trebuie să beneficieze de imunitate generală care i-ar proteja împotriva faptelor penale, pentru care aceștia trebuie să răspundă în fața instanțelor”, se arată într-un aviz al Comisiei de la Veneția cu privire la cadrul legislativ din Bulgaria (aspecte similare regăsindu-se și cu privire la textele legale din Ucraina sau din Turcia).
Simona-Maya Teodoroiu scrie că nu a mai avut timpul necesar pentru ca, de la tribuna Camerei Deputaților, să le reamintească parlamentarilor puterii că – în ”Raportul privind Independența Sistemului Judiciar — Partea I: Independența Judecătorilor” -, Comisia de la Veneția a aprobat regula generală potrivit căreia ”magistrații nu trebuie să se bucure de nicio formă de imunitate penală pentru infracțiunile comise în exercitarea funcțiilor lor”.
”Ei trebuie să beneficieze de imunitate funcțională (exclusiv funcțională), și anume imunitatea în caz de urmărire penală numai pentru actele legale întreprinse în exercitarea funcțiilor lor, cu excepția infracțiunilor săvârșite cu rea-credință. În această privință, este evident că fapte de corupere pasivă, traficul de influență, luarea de mită, precum și infracțiunile similare, nu pot fi considerate ca acte săvârșite în exercitarea legală a funcțiilor lor de către judecători”.
”Riscă să fie percepută ca o „garanţie a impunităţii” sau ca o ”superimunitate”
Fostul judecător CCR a reamintit – în Camera Deputaților – că în Memoriul pe care l-au adresat membrilor Camerei Deputaților și Președintelui Camerei, căruia i-au cerut să sesizeze Comisia de la Veneția și Greco, cei peste 1000 de judecători și procurori au arătat că ”aşa-numitele ”garanţii” care însoţesc proiectul legii de desfiinţare a SIIJ, conform raportului adoptat de Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor, sunt inacceptabile într-un stat de drept”.
”Condiţionarea trimiterii în judecată a judecătorilor şi a procurorilor, pentru săvârşirea anumitor infracţiuni, de încuviinţarea Consiliului Superior al Magistraturii, constituie, în opinia magistraților semnatari, un „filtru” neconstituţional şi scade încrederea publică în actul de justiţie, deoarece riscă să fie percepută ca o „garanţie a impunităţii” sau ca o ”superimunitate”, mai scrie fostul judecător CCR.
Președintele PNL al Camerei Deputaților, Ludovic Orban, în loc sa sesizeze Comisia de la Venetia și Greco, așa cum i-au cerut magistrații, a votat acest proiect! Alături de colegii săi de la PNL și USR PLUS. Prin urmare, solicitările magistraților, precum și avizele Comisiei de la Veneția, documentele Greco etc. sunt utile parlamentarilor PNL-USR PLUS doar atunci când pot fi citate în scop politic, servind unor interese politicianiste.
Altfel, ele sunt complet ignorate, ba chiar contrazise în proiectele de legi promovate de arcul guvernamental, precum cel de desființare a SIIJ, de astăzi (n.red. – ieri, 24 martie)
Simona-Maya Teodoroiu