Sindicatele din industria de apărare anunță PROTESTE. Care sunt motivele
Alianța Sindicatelor din Industria de Apărare și Aeronautică (ASIAA) anunță o serie de proteste și greve ca urmare a măsurilor cuprinse în legea 296/2023.
Este vorba despre actul normativ privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilităţii financiare a României pe termen lung, care prevede o serie de măsuri considerate de unele sectoare de activitate ca fiind dăunătoare.
Deși autoritățile susțin că noua lege va sprijini disciplina fiscal-bugetară, ea este contestată de unele sectoare de activitate din economie, care o descriu ca o lege care promovează austeritatea și care este în detrimentul dezvoltării economice.
În acest context, reprezentanții industriei de apărare spun că noua legislație îi afectează pe angajații din acest domeniu, mai ales că mulți dintre aceștia sunt plătiți cu salariul minim.
„Cu două războaie în zona geopolitică și militară a României, Guvernul lovește în plin sectorul industriei de apărare, din următoarele cauze:
- Industria de apărare este asimilată instituțiilor publice, total eronat, ele fiind societăți comerciale care trăiesc din ceea ce produc, vând și încasează, conform legii 31;
- Ele sunt și servesc interesele țării, fiind pregătite în orice moment să răspundă sistemului național de securitate și apărare;
- Conform legii 232/2016, este strategică de interes național”, se arată într-un comunicat al Alianței.
Calendarul protestelor
Alianța susține că, prin adoptarea acestor măsuri, autoritățile române nu fac altceva decât să afecteze veniturile, și așa reduse, ale angajaților din industrie, dar și încasările la bugetul de stat.
„Prin măsurile de austeritate se lovește (…) în resursa umană, care deja este îmbătrânită și nu suntem atractivi pentru tineri. Va fi un exod al forței de muncă din industria de apărare către alte domenii de activitate sau alte state vest-europene”, se arată în comunicat.
Astfel, Alianța anunță următoarele acțiuni de protest:
- 08.11 – Protest la UM Orăștie;
- 09.11 – Protest la fabrica de arme Cugir;
- 14.11 – Protest la UM Sadu;
- 15.11 – Proteste la Tohan, Metrom, Carfil Brașov;
- 22.11 – Miting în Piața Victoriei din Capitală.
„Noile măsuri fiscale lovesc drastic în industria de apărare şi în lucrătorii din acest domeniu, din cauza faptului că niciun guvern din ultimii ani nu a reuşit să acopere acest sector cu contracte şi comenzi astfel încât să duduie. Din cauza acestei lipse a activităţii de producţie, în prezent angajaţii riscă să piardă voucherele de vacanţă, bonurile de masă, sporurile de vechime şi alte drepturi salariale, deoarece acordarea acestor beneficii este condiţionată în noua lege de cifra de profit. Or, peste 75% din companiile de stat din industria de apărare nu sunt acoperite cu contracte şi comenzi şi îşi desfăşoară activitatea la limita existenţei.
Toate aceste pierderi vin ca un tăvălug pentru cei peste 7500 de lucrători din companiile respective, în condiţiile în care majoritatea angajaţilor din industria de apărare sunt plătiţi cu salariul minim pe economie. Spre deosebire de simplii angajaţi, noua lege vine cu o serie de măsuri suplimentare, mărind componenţa consiliilor de administraţie de la 3 la 5 sau chiar 7 membri, care toţi primesc indemnizaţii consistente şi cu alte măsuri care determină lucrătorii din industria de apărare să lucreze aproape pe degeaba şi există riscul ca mulţi dintre ei să plece peste hotare”, a declarat, pentru BURSA, Constantin Bucuroiu, preşedintele Alianţei Sindicatelor din Industria de Apărare şi Aeronautică.
Sursa imagine: MEDIAFAX FOTO