Sinucidere eșuată sau accident la metrou? Circulația trenurilor a fost paralizată de o posibilă tragedie. Nici o victimă găsită pe șine
Circulația metroului a fost bulversată de o posibilă tentativă de suicid sau accident. În stația Eroilor Revoluției, magistrala Nord-Sud, s-a anunțat un posibil accident sau tentativă se suicid. Un călător a căzut/s-a aruncat pe șine. Circulația trenurilor a paralizat până la elucidarea evenimentului. Pâna la aceasră oră, nu a fost descoperit nici un cadavru, dar nici supraviețuitorul, iar trenurile și-au reluat parcursul normal spre ora 17.00.
“Astăzi, 17.07.2023, în jurul orei 16:47, în staţia de metrou Eroii Revoluţiei, un călător a căzut în calea de rulare, posibilă tentativă de suicid. În acest moment circulaţia trenurilor se reorganizează. Personalul Metrorex a anunţat SMURD pentru intervenţie. Conform procedurilor interne, organele abilitate împreună cu Metrorex vor deschide o anchetă de cercetare pentru a se stabili împrejurările în care s-a produs evenimentul”, a fost anunțul inițial al Metrorex
„Personalul Metrorex împreună cu organele abilitate verifică în continuare calea de rulare pentru a se asigura că nicio o persoană nu se află în această arie şi nu este pusă în pericol. La acest moment nu a fost găsită persoana care a intrat în calea de rulare la Eroii Revoluţiei”, precizează sursa citată.
Circulaţia trenurilor de metrou a fost reluată în condiţii normale luni începând cu ora 17:50, însă persoana care a intrat în calea de rulare la staţia de metrou Eroii Revoluţiei nu a fost găsită până în prezent, informează Metrorex.
„Personalul Metrorex împreună cu organele abilitate verifică în continuare calea de rulare pentru a se asigura că nicio o persoană nu se află în această arie şi nu este pusă în pericol. La acest moment nu a fost găsită persoana care a intrat în calea de rulare la Eroii Revoluţiei”, precizează sursa citată.
Nici o victimă raportată până luni la ora 19.00.