SINUCIDERE în Capitală. Un bărbat de 35 de ani s-a aruncat de la etajul 7 al unui bloc din Sectorul 4

Publicat: 29 07. 2023, 22:39
Actualizat: 30 07. 2023, 09:48

Poliția Capitalei a fost sesizată după ce un tânăr de 35 de ani s-a aruncat de la etajul 7 al unui bloc din cartierul bucureștean Brâncoveanu. Echipajul medical ajuns la fața locului nu a mai putut face nimic pentru a-i salva viața.

Bărbatul de 35 de ani a decedat. În prezent, se așteaptă rezultatul de la Institutul Național de Medicină Legală (INML).

„La data de 28 iulie a.c., în jurul orei 21.35, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 16 au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că un bărbat, în vârstă de aproximativ 35 de ani, s-ar fi precipitat, de la un etaj superior al unui bloc, din Sectorul 4.

La fața locului s-au deplasat polițiștii, precum și un echipaj medical care a constatat decesul persoanei.

În vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care s-a produs decesul, cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Serviciul Omoruri.

Trupul neînsuflețit urmează a fi transportat la INML, în vederea efectuării necropsiei”, arată Poliția Capitalei.