Situația DISPERATĂ în care a ajuns un român din cauza inflației: „Știe cineva de unde pot face rost de mâncare gratis sau aproape gratis?”
Mulți români se confruntă cu dificultăți mari din punct de vedere financiar din cauza scumpirilor din ultima vreme, iar dacă la acestea se adaugă și unele probleme personale punctuale, atunci situația poate deveni dramatică.
Este și cazul unui tânăr care, ajuns într-o situație disperată, a apelat la sfaturile internauților de pe un grup de Facebook pentru a reuși să se descurce până la salariu.
El a explicat că a ajuns într-o situație foarte dificilă după ce a achitat chiria și garanția pentru locuință, astfel că nu mai are bani suficienți pentru a-și cumpăra de mâncare.
„Bună tuturor, știe cineva de unde pot face rost de mâncare gratis sau aproape gratis? Am o problemă cu banii din cauză că am plătit chiria și garanția unde locuiesc acum. Până în prima săptămână a lunii februarie când primesc salariul trebuie să mă descurc cumva. De obicei merg seara la Mega și mai cumpăr de la rubrica de produse reduse, dar în ultimul timp nu prea mai găsesc.
Mai cunoaște cineva vreun supermarket cu reduceri la produse ce expiră sau în general tips & tricks pentru a da mai puțini bani pe alimente? Am ales să postez sub anonimat din cauză că am cunoștințe care sigur că ar râde de situația în care sunt!”, a scris acesta.
Ce răspunsuri a primit
Mulți oameni s-au oferit să îl ajute cu alimente sau cu bani, însă tânărul din București a refuzat astfel de oferte. El a explicat că nu acesta a fost scopul postării sale, arată b1tv.ro.
De asemenea, el a primit și unele sfaturi concrete pentru a putea ieși din această situație dificilă.
„Îți trimit un Glovo cu alimente, dacă ești din București.”, „În ce oraș ești, îți pot cumpăra alimente dacă ești din Nurnberg și eu am fost cândva ca tine”, „Nu știu dacă locuiești în București, te ajutăm cu alimente. Lasă-mi mesaj să văd cum te pot ajuta”, au fost doar câteva dintre comentarii.
„Donezi sânge și ai un card de 280 de lei, poți cumpăra cu el alimente sau orice din magazine”, „Încearcă la cantinele sociale.”, „Intră într-o biserică și spune durerea preotului”, „Sunt locuri care oferă mâncare sau întreabă pe la restaurante dacă poți spală vase în schimbul unei mese pe zi, mergi pe la biserici duminică și cere ajutor la preoți, se găsește ceva de mâncare …”, au fost sfaturile practice.
Tânărul le-a mulțumit celor care și-au rupt din timp să-l ajute cu sfaturi: „Vă mulțumesc tuturor pentru sfaturi, nu doresc bani de la nimeni, nu acesta a fost scopul postării mele în grup, am început munca de la ora 7 și nu am putut lua pauză decât acum. Îmi cer scuze pentru că nu am răspuns, până acum.
Eu locuiesc în București, de curând m-am mutat ca să pot găsi ceva de muncă mai bine plătit.”, a răspuns autorul postării.
Sursa foto: Shutterstock