Prima pagină » Actualitate » Situația pensionarilor români din STRĂINĂTATE. De ce așteaptă și doi ani ca să primească răspuns de la Casa de Pensii, de fapt

Situația pensionarilor români din STRĂINĂTATE. De ce așteaptă și doi ani ca să primească răspuns de la Casa de Pensii, de fapt

Situația pensionarilor români din STRĂINĂTATE. De ce așteaptă și doi ani ca să primească răspuns de la Casa de Pensii, de fapt

Foarte mulți români stabiliți în străinătate se plâng de birocrație și spun că, ajunși la vârsta pensionării, întâmpină dificultăți când vine vorba să primească deciziile de la CNPP. Iar în replică, reprezentanții Casei Naționale de Pensii arată că, de fapt, vina ar aparține, uneori, cetățenilor.

Cert este că, până ajung să primească decizia de pensionare, românii așteaptă chiar și doi ani.

„Se fac 1 an și 5 luni și nu am primit nici măcar o înștiințare”

Între autoritățile competente din statele membre UE există o comunicare greoaie, iar diferențele legislative complică și mai mult procesul ieșirii la pensie. Mai mult, arată Știrile Pro TV, și românii au o parte de vină deoarece nu depun toate documentele necesare când solicită pensionarea.

Județul Bihor are o situația aparte. Aici, mai bine de 10% din dosarele de pensionare sunt internaționale.

Dobrița Ponea are 63 de ani și din 2004 locuiește în Tarragona, din Spania. Ea a muncit 17 ani în România, astfel că a fost îndreptățită să solicite pensie. A depus documentele în mai 2023, dar nici până azi nu a primit vreo informație despre stadiul dosarului. „Am depus toate actele în mai anul trecut. Se fac un an și 5 luni și nu am primit nici măcar o înștiințare că actele sunt în regulă, că primesc, că nu primesc, că am dreptul, că nu am dreptul”, s-a plâns femeia.

La fel a pățit și Dana Voievod, care de aproape 20 de ani este rezidentă în Catalonia, tot în Spania. A depus cererea de pensionare în decembrie 2023, dar… „Am depus dosarul de pensii în decembrie, anul trecut, și nu mai știm nimic. Nu răspund la telefon”, spune Dana Voievod.

Iulia Bugsan, avocat specializat, confirmă că lucrurile stau întocmai – „Dosarele care se depun de-aicea au o marjă de răspuns de 8 luni, un an, chiar doi ani de zile. Oamenii nu pot să verifice dacă au trimis bine, nu pot să verifice absolut nimic”.

Explicațiile Casei de Pensii

Potrivit lui Laurențiu Țenț, directorul Casei de Pensii Bihor, sunt probleme generate de diferențele legislative dintre România și alte state europene. Concret, în UE, nu toate autoritățile locale impun legalizarea documentelor trimise, iar mulți român trimit copii xerox, care nu sunt conforme cu legislasția de la noi.

„Mergi în Franța, depui o copie xerox după cartea de muncă, ei trimit copia xerox și eu le spun: «Dom’le, eu nu pot să-ți valorific copia xerox, pentru că mie îmi trebuie document legalizat». Și-atunci începem să facem corespondență cu Franța”, a explicat Țenț.

Casa Națională de Pensii arată că, la sfârșitul lunii august, erau în lucru peste 17.000 de dosare de pensii internaționale la nivelul întregii țări. Dintre acestea, undeva la două treimi sunt cereri pentru persoane cu rezidență permanentă în alte state.

CITEȘTE ȘI:

Anii lucrați în afară se pun la pensie. Ce trebuie să știe românii care au lucrat în străinătate

4,6 milioane de PENSII, verificate. Cine trebuie să dea banii înapoi

Acești 890.702 de PENSIONARI români vor primi o nouă CREȘTERE a pensiei, începând cu 1 ianuarie 2025

Recomandarea video

Mediafax
Alertă epidemiologică în România: Primul deces din cauza virusului gripal din acest sezon la o femeie din Cluj
Digi24
Administrația Trump interzice vizele de SUA pentru cinci europeni, printre care și fostul comisar Thierry Breton. Care este motivul
Cancan.ro
Plutonierul major Mirel Tulitu a murit într-un accident rutier cumplit. 3 fetițe au rămas acum orfane de tată 😢
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Serviciile ucrainene lovesc greu în armata rusă. Un avion-cheie a fost scos din luptă înainte de distrugerea submarinului din Novorossiisk
Mediafax
Sudul țării, sub cod galben de ninsori în Ajunul Crăciunului. În ce zone se așteaptă un strat mai consistent de zăpadă
Click
Orașul care va avea primul tren suspendat din România
Digi24
Ce au pățit două ucrainence care au încercat să treacă granița cu 60.000 de dolari ascunși în încălțăminte
Cancan.ro
După 'jihadul' din online, vine contraatacul fostei soții: 'Lupt cu oricine și-ar permite să deranjeze liniștea familiei mele'
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Brandul chinezesc ce depășește pragul de 1.000 de unități vândute în România, la câteva luni de la lansare
Descopera.ro
Misterul Triunghiului Bermudelor, posibil rezolvat! Ce au descoperit doi seismologi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-a pus dracu' să-mi iau păpușă gonflabilă inteligentă!
Descopera.ro
Ce au descoperit astronomii pe orbita unei stele antice?