Situație de criză în Germania: 100.000 de morți, viitorul guvern sub presiune. Ce spune Angela Merkel
Cancelarul în exercițiu Angela Merkel a cerut joi guvernului în curs de formare să înăsprească rapid măsurile pentru a combate creșterea numărului de infecții cu Covid-19, pe măsură ce țara depășește pragul de 100.000 de decese cauzate de virus.
Autoritatea sanitară (RKI) a anunțat anterior că 100.119 de persoane au murit de Covid-19 în Germania de la începutul pandemiei, după ce au înregistrat 351 de decese în ultimele 24 de ore, scrie AFP.
„Fiecare zi contează”, a avertizat Merkel, care dorește o înăsprire a măsurilor și l-a informat pe succesorul ei, social-democratul Olaf Scholz.
„I-am spus clar că putem gestiona asta împreună, în această fază de tranziție și că vom analiza toate măsurile necesare”, a explicat ea.
Într-o singură zi, RKI a identificat și 75.961 de noi contaminări, un nou maxim, într-un moment în care cea mai mare economie europeană se teme de o saturație a spitalelor. Incidența de șapte zile a atins, de asemenea, un nivel record la 419,7. În Saxonia, în fosta RDG, a depășit pragul de 1.000.
Situația slăbește noua coaliție guvernamentală care asociază social-democrați, verzi și liberali care va prelua șefia țării în decembrie.
„Începem acest guvern cu, fără îndoială, cea mai gravă criză de sănătate pe care a cunoscut-o Germania”, a declarat copreședintele Verzilor Robert Habeck în cadrul unui congres ținut joi, a doua zi după prezentarea unui acord de coaliție de guvernare.
În acest moment, regiunile germane dețin controlul și majoritatea au reintrodus restricții stricte după o întâlnire de criză săptămâna trecută cu Angela Merkel.
În cea mai mare parte a țării, nevaccinații nu mai au acces, nici măcar cu un test negativ, la spectacole, restaurante, săli de sport, sau chiar frizerie.
Unele districte au hotărât să închidă cluburi, baruri și unități culturale pentru câteva săptămâni.
Aproape 69% din populația germană este complet vaccinată, mai puțin decât în alte țări europene, precum Franța, unde rata ajunge la 75%.
Olaf Scholz a promis că va „face totul” în fața pandemiei. Până acum, noua coaliție a încercat să evite blocarea la nivel național și atrage critici pentru presupusa sa inacțiune.