Situație îngrijorătoare la un spital care tratează pacienți cu COVID-19. Computerul tomograf s-a stricat
Computerul tomograf de la Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Timişoara, aparatul cu ajutorul căruia se realizează investigaţiile imagistice pentru depistarea gradului de infecţie cu SARS CoV 2, nu mai poate fi folosit. Conducerea unităţii medicale a anunţat că aparatul s-a stricat deoarece a fost folosit prea mult.
Diana Manolescu: Una dintre componentele esenţiale ale aparatului s-a consumat si trebuie inlocuită
Am atras atenţia încă de la începutul lunii ianuarie că CT-ul, pe care l-am folosit la capacitate maximă în toată această perioadă, poate să cedeze în orice moment. De la lună la lună, numărul investigaţiilor imagistice a crescut exponenţial. Doar în ultimele şase luni am făcut aproape 10.000 de scanări unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus. De peste 1000 de ori mai multe decât în perioada similară din 2019.
Acestora li se adaugă alte câteva mii de investigaţii făcute pacienţilor cu alte afecţiuni pulmonare. Din păcate, de ce ne era frică nu am scăpat. Una dintre componentele esenţiale ale aparatului s-a consumat si trebuie inlocuită. Este vorba de tubul de raze fără de care CT-ul nu poate funcţiona”, a explicat Diana Manolescu, directorul medical al Spitalului de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie Doctor Victor Babeş Timişoara.
Intervenţia pentru înlocuirea piesei poate dura chiar şi o săptămână, timp în care aparatul nu poate fi folosit.
„Vorbim de câteva sute de oameni care au nevoie de ajutorul nostru”
„Nu mai putem să îi evaluăm imagistic pe pacienţii care vin în triaj. Şi pe parcursul unei săptămâni, cât va dura cel mai probabil înlocuirea piesei, vorbim de câteva sute de oameni care au nevoie de ajutorul nostru. Am luat legătura cu Spitalul Judeţean Timişoara şi cu Spitalul Municipal, două unităţi sanitare care au CT-uri funcţionale, şi le-am cerut să ne ajute, să îşi mobilizeze echipele să realizeze aceste investigaţii imagistice. Sunt convins că, aşa cum am sărit şi noi în ajutorul lor, cand ne-au solicitat, o vor face şi ei de data asta. Din păcate, ambulanţele care veneau pentru triaj la noi vor trebui acum să meargă la celelalte două unităţi sanitare din oraş, iar presiunea pe serviciile de urgenţă va creşte foarte mult”, a spus Cristian Oancea, managerul spitalului.
Conducerea Spitalului de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie Doctor Victor Babeş Timişoara a trimis un memoriu autorităţilor locale în care a fost explicată situaţia. Computerul Tomograf de la Spitalul de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie Doctor Victor Babeş Timişoara a fost achizţionat în 2018.