„Slovacia este următoarea” dacă Rusia învinge Ucraina, avertizează premierul slovac
Premierul slovac Eduard Heger a declarat miercuri, în cadrul Forumului Economic Mondial de la Davos, că Ucraina „trebuie să câştige” războiul pornit împotriva ei de Rusia, iar „dacă Ucraina pierde, Slovacia este următoarea”.
Heger a criticat statele UE pentru dependenţa lor faţă de energia rusească şi a arătat că ţara sa şi-a asumat deconectarea totală şi cât mai rapid posibil de gazul rusesc, de care însă Slovacia este în continuare dependentă într-o anumită măsură, mai ales că este o ţară fără ieşire la mare, astfel că are nevoie de sprijinul blocului comunitar.
„Suntem o ţară interioară şi avem nevoie de aceeaşi fiabilitate (a livrărilor de petrol şi gaze) ca partenerii din jurul nostru”, a explicat el, potrivit CNN.
Premierul slovac i-a îndemnat astfel pe liderii europeni ca în relaţiile cu Rusia „să înceteze compromisurile” faţă de principiile lor. „Pur şi simplu am renunţat prea mult timp la valorile noastre în schimbul petrolului şi gazului ieftin”, a criticat Eduard Heger, în opinia căruia „compromisurile cu (preşedintele rus Vladimir) Putin au provocat un război în Ucraina”.
El a mai cerut blocului comunitar să colaboreze cu Ucraina şi cu ţările Balcanilor Occidentali pentru elaborarea unor „reguli standardizate astfel încât ele să poată adera la UE”.
Dar unii lideri europeni au respins deja posibilitatea ca Ucraina să beneficieze în urma invaziei ruse de o aderare rapidă la UE în afara procesului obişnuit, care în mod normal durează mai mulţi ani.