ȘOARECI, gândaci și ploșnițe! Reacția unei studente din Turcia care s-a cazat într-un cămin din România
Gândaci, ploșnițe și șoareci! Cu asta se confruntă zilnic în camere studenții cazați într-unul din căminele Universității de Vest din Timișoara.
Sub protecția anonimatului, un tânăr a povestit pentru Observator calvarul pe care îl îndură.
Și colegii tânărului confirmă problemele din cămin. Pe de altă parte, DSP Timiș spune că nu a găsit nicio problemă în urma unui control realizat la cămin.
Unul dintre studenți spune că viața la cămin e un coșmar, din cauza ploșnițelor, deși în căminele Universității de Vest din Timișoara sunt cazați doar studenții merituoși, cu medii peste 9.
Mucegai în baie, băi nefuncționale, dușuri nefuncționale, pereți scorojiți, gândaci și ploșnițe. Din nefericire nu sunt cazuri singulare, ci se întâmplă destul de regulat. Și în vară au fost probleme destul de mari cu șoarecii, acum cu gândacii.
O tânără din Turcia s-a speriat de ploșnițele din căminul românesc, care au mușcat-o toată noaptea, scrie observatornews.ro.
Chiar și administratorul căminului recunoaște problemele. Într-un comunicat oficial, Universitatea de Vest din Timișoara susține că ultima dezinsecție și deratizare s-a făcut în septembrie, iar plângerile despre ploșnițe și gândaci au apărut la sfârșitul lunii octombrie.
În acest caz a fost sesizată și DSP Timiș, care a făcut o investigație. Potrivit raportului, au fost verificate toate cele cinci nivele ale căminului și nu s-a sesizat prezența insectelor.
Sursa foto: observatornews.ro