ȘOC: Ungaria și Polonia INTERZIC importurile de cereale și alimente din Ucraina!
Polonia şi Ungaria au decis să interzică importurile de cereale şi alte alimente din Ucraina pentru a proteja sectorul agricol local.
Anunțul oficial a fost făcut chiar de cele două guverne, de la Budapesta, respectiv Varșovia, anunță Le Monde.
Cerealele ucrainene, mai ieftine și de slabă calitate
O avalanşă a ofertei, prin supraîncărcarea pieței cu cereale ucrainene, a redus preţurile în întreaga regiune.
Ucraina şi-a exprimat regretul faţă de această decizie, spunând că „rezolvarea diferitelor probleme prin acţiuni unilaterale drastice nu va accelera o soluţionare pozitivă a situaţiei”.
După ce Rusia a blocat unele porturi de la Marea Neagră, cantităţi mari de cereale ucrainene, care sunt mai ieftine decât cele produse în Uniunea Europeană, au ajuns să staţioneze în statele din Europa Centrală din cauza blocajelor logistice, preţurilor şi a vânzărilor pentru fermierii locali.
Într-o scrisoare adresată Comisiei Europene luna trecută, prim-miniştrii din cinci ţări est-europene au informat despre o creştere fără precedent a produselor precum cereale, seminţe oleaginoase, ouă, carne de pasăre şi zahăr şi au spus că ar trebui luate în considerare tarife la importurile agricole ucrainene.
Impactul ofertei excesive a creat o problemă politică pentru Partidul Lege şi Justiţie (PiS) din Polonia, aflat la guvernare, într-un an electoral şi cu o economie împotmolită în stagflaţie.
Tot sâmbătă, 15 aprilie, Guvernul de la Budapesta al premierului naţionalist Viktor Orban s-a alăturat interdicţiei, spunând că statu-quoul va cauza daune grave fermierilor locali.
Ungaria nu a oferit detalii despre momentul în care interzicerea importurilor de cereale şi alte alimente din Ucraina va intra în vigoare, dar a spus că va expira la sfârşitul lunii iunie.
Executivul maghiar a transmis că speră la schimbări în reglementări la nivelul UE, inclusiv privind o regândire a eliminării taxelor de import pentru produsele ucrainene.