Șofer cu 1,08 alcoolemie și fără permis, prins pe un drum județean din Arad
Un bărbat de 51 de ani a fost reținut pentru 24 de ore după ce polițiștii l-au oprit în trafic în timpul unui control de rutină. Duminică – 20 iunie -, în jurul orei 19.00, bărbatul a fost oprit pe Drumul Județean 609 B, în localitatea Țipari, de polițiștii de la Secția 7 Rurală Lugoj, iar supriza acestora a fost maximă.
Bărbatul se afla sub influența băuturilor alcoolice, în urma testării cu aparatul etilotest rezultând o valoare de 1,08 mg/l alcool pur în aerul expirat, astfel că oamenii legii l-au condus și la spital pentru prelevarea de probe biologice.
Numai că, așa cum se spune, un necaz nu vine niciodată singur, iar polițiștii – după verificarea bărbatului în baza de date – au constatat că acesta nu avea permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. În urma celor două infracțiuni rutiere, bărbatul de 51 de ani a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J Timiș.
Polițiștii au întocmit un dosar penal ”sub aspectul săvârșirii infractiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a deține permis de conducere și conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului”, s-a precizat în comunicatul transsmis.
Tânăr de 27 de ani, din Lugoj, control judiciar pentru 60 de zile
Un tânăr de 27 de ani, din Logoj, a reușit o altă ”performanță”. Într-un interval de numai trei zile, polițiștii de la Rutieră l-au prins, de două ori – pe 13 și 15 iunie -, conducând autoturismul sub influența băuturilor alcoolice, acesta neavând nici permis de conducere.
“În urma verificărilor efectuate în baza de date, polițiștii au constatat că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. De asemenea, în urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o alcoolemie de 0.88 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta refuzând recoltarea probelor biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei”, au anunțat reprezentanții IPJ Timiș, potrivit lugojexpres.ro.
Pe numele tânărului a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de “conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și “refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice”.
Același tânăr fusese surprins – pe 13 iunie, la ora 19.30 -, conducând mașina pe strada Herendeștiului din municipiul Lugoj, fără a deține permis de conducere, acesta refuzând testarea cu aparatul alcooltest și recoltarea probelor biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
Pentru cele patru infracțiunii săvârșite, magistrații au dispus față de tânărul de 27 de ani măsura controlului judiciar, pentru o perioadă de 60 de zile.