Șoferița băută care și-a distrus mașina într-un stâlp din Iași i-a pus în gardă pe polițiști. Controale ample în weekend în tot județul Iași, au fost testați 1.600 de șoferi

Publicat: 27/06/2022, 15:56
Actualizat: 27/06/2022, 16:15

Polițiștii ieșeni au început vânătoarea șoferilor sub influența băuturilor alcoolice și a altor substanțe. Într-o singură seară, la finalul săptămânii trecute, au testat aproximativ 1.600 de conducători auto cu aparatele etilotest și drug-test. 178 de șoferi au primit sancțiuni contravenționale, dintre care 18 pentru conducerea sub influența băuturilor alcoolice, sub limita de infracțiune, șoferii alegându-se cu permisul de conducere suspendat. Au fost retrase 31 de certificate de înmatriculare și constatate alte 24 de infracțiuni, dintre care 14, cele mai multe dintre acestea, pentru conducere sub influența drogurilor sau alcoolului.

Acțiunea vine ca urmare a faptului că în ultimele săptămâni la Iași au avut loc mai multe accidente rutiere grave, produse de șoferi care au consumat alcool. Unul dintre cele mai grave a fost accidentul produs pe 17 iunie de o șoferiță beată, în urma căruia patru muncitori de la Citadin, o companie a municipiului Iași, au murit pe loc, iar ceilalți trei au fost răniți având nevoie de spitalizare și tratament. Femeia avea o alcoolemie de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Un alt accident produs de o șoferiță beată a avut loc pe 23 iunie, când o tânără care se întorcea de la o petrecere s-a urcat la volan, iar la scurt timp după ce s-a pus în mișcare a intrat cu viteză foarte mare într-un refugiu de tramvai și a fost aruncată într-un stâlp, la 100 de metri depărtare. Doar șansa a făcut ca în acel moment să nu se afle nimeni în refugiul de tramvai sau la trecerea de pietoni care începea din dreptul stâlpului în care s-a oprit mașina.

Deși nu a putut fi testată pe loc din cauza faptului că era rănită grav, în urma prelevărilor de la spital a reieșit că avea o alcoolemie de 2,52 mg/l alcool în sânge, o valoare aproape de comă alcoolică. De altfel, martori care au participat la petrecere au explicat pentru Gândul că s-au așteptat ca aceasta să se fi urcat într-un taxi în momentul în care au văzut-o plecând de la petrecere, nu în propria mașină, după ce consumase atât de mult alcool.

Au fost descoperiți și șoferi care s-au drogat, nu doar băuți

În demersul lor de testare generală a șoferilor, polițiștii ieșeni au fost sprijiniți de polițiști rutieri ai Direcției Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române și ai altor inspectorate de poliție județene vecine.

La puțin timp după începerea acțiunii din weekend, polițiștii au găsit un șofer de 32 de ani care conducea un autoturism pe șoseaua Păcurari din Iași sub influența substanțelor psihoactive. După ce a fost testat cu aparatul drug-test, rezultatul a indicat că acesta consumase cannabis, astfel că a fost dus la spital pentru a-i fi prelevate mostre biologice. Un alt bărbat de 45 de ani a fost testat cu aparatul etioltest, rezultând o valoare de de 1,43 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar un alt bărbat din Târgu Frumos a fost oprit de polițiști și în urma testării a reieșit că avea o valoare de 0,96 mg/l alcool pur în aerul expirat. A fost dus la spital pentru prelevarea mostrelor biologice pentru a se stabili alcoolemia din sânge.

Polițiștii au mai depistat și șoferi care conduceau deși aveau permisul suspendat sau care conduceau un autoturism neînmatriculat. „Polițiștii rutieri au identificat o femeie, de 37 ani, care a condus un autoturism pe Strada Trei Fântâni, din municipiul Iași, deși ar avea permisul de conducere suspendat, în perioada 15.06-12.09.2022. În toate cauzele au fost întocmite dosare de cercetare penală”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Iași.

Mădălina Olariu
Mădălina Olariu a absolvit licența și masteratul în Jurnalism și Științe ale Comunicării la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO. Se vinde o fostă vilă a lui Ceaușescu. Cât cere statul pe clădire, după...
Ultimele ore din viața lui Andrei Versace. Pe cine a sunat înainte de a muri...
FOTO. Fotomodelul de 33 de ani se iubește în secret cu jucătorul mai tânăr cu...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Detaliul care a dus la prinderea criminalului din Brăila. Ce a început să facă după...
S-a transformat total în câteva luni: acuzată că a luat OZEMPIC pentru a slăbi! Vedeta...
Petruţa a plătit 12.000 de euro pe meditaţii şi a fost admisă pe poziţia 71....
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
Când și unde va avea loc înmormântarea lui Andrei Versace. Sicriul cu trupul neînsuflețit al...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Războiul din Ucraina, ziua 881. Kievul primeşte în august 1,4 miliarde de euro din profiturile...
Obiceiul CIUDAT al lui Darwin! L-a ajutat să trăiască mai mult?
Adio, maestre! Marele actor s-a dus în ceruri. Era iubit și adorat de toți
Marele anunț pentru pensionari. Când vor primi bani în plus
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Ce i s-a întâmplat Getuței Sterp în timp ce mergea la oi? Tânăra și soțul...
Fratele lui Andrei Versace rupe tăcerea după moartea lui: ”Nu a fost ucis, nu avea...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Cum a plecat un medic român la război: Tată-meu mi-a dat sabia şi revolverul lui,...