Solstiţiul de iarnă are loc în acest an sâmbătă, 21 decembrie, şi marchează începutul iernii astronomice. Evenimentul este legat de mişcarea anuală aparentă a Soarelui pe sfera cerească, reprezentând consecinţa mişcării reale a Pământului în jurul Soarelui.
La data solstiţiului de iarnă, durata zilei are valoarea minimă din an, de 8 ore şi 50 de minute, iar durata nopţii are valoarea maximă, de 15 ore şi 10 minute (pentru Bucureşti).
Începând de la această dată și până la 21 iunie 2025, durata zilelor va creşte continuu, iar cea a nopţilor va scădea în mod corespunzător.
Solstiţiu înseamnă „Soare nemişcat”.
În ziua în care are loc în emisfera nordică, în opoziţie, în emisfera sudică se află în desfăşurare solstiţiul de vară.
În ziua solstiţiul de iarnă, ce marchează începutul iernii astronomice, avem parte de ziua cea mai scurtă şi noaptea cea mai lungă a anului.
Soarele parcurge în decurs de un an cercul sferei cereşti numit „ecliptică”. Așadar, la momentul solstiţiului de iarnă, Soarele se află în emisfera australă a sferei cereşti, la distanţa unghiulară maximă de 23° 27′ sud faţă de ecuator, el efectuând mişcarea diurnă în lungul cercului paralel cu ecuatorul ceresc, numit „tropicul Capricornului”.
Aceasta explică, pentru latitudinile medii ale Terrei, inegalitatea zilelor şi a nopţilor, precum şi succesiunea anotimpurilor, potrivit Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”.
Potrivit credinţei populare, în nopţile în care se produce solstiţiul ar înflori feriga, iar cel care veghează şi surprinde acest moment va avea noroc în casă şi în dragoste. Însă, în realitate, feriga este o plantă inferioară care nu înfloreşte şi se înmulţeşte prin spori.
Cea mai veche referinţă scrisă despre o sărbătoare ce marca reîntoarcerea Soarelui (solstiţiu) a fost găsită în antichitate în Mesopotamia. Sărbătoarea, care ţinea 12 zile, avea drept scop să-l ajute pe zeul Marduk să îmblânzească monştrii haosului pentru încă un an.
Solstiţiului îi sunt dedicate sute de structuri megalitice în toată Europa, în cele două Americi, Asia şi Orientul Mijlociu. Chiar şi popoarele care respectau calendarul lunar marcau într-un fel sau altul cele două solstiţii.
În Europa, astfel de construcţii din piatră pentru măsurarea poziţiei Soarelui au fost descoperite la Stonehenge, în Anglia, şi la Newgrange, în Irlanda. Potrivit cercetătorilor, pietrele de la Stonehenge datează cu aproximaţie din anul 2050 î.Hr. şi se presupune că au fost poziţionate astfel încât lumina Soarelui la apus, la data solstiţiului de iarnă, să cadă într-un anume fel.
Pentru păgâni, aceasta era noaptea în care Marea Zeiţă dădea naştere noului Soare, repornind astfel ciclul anotimpurilor.
Romanii îi sărbătoreau în această zi pe Saturn, zeul recoltelor, şi pe Mithras, zeul luminii.
CITEȘTE ȘI:
Când are loc SOLSTIȚIUL de iarnă în 2024 și ce semnifică
Solstițiul de iarnă 2023: Vineri începe iarna astronomică / Cea mai lungă noapte din an