SOLUȚIA găsită de europeni pentru instalarea panourilor solare, după ce montarea lor pe acoperișuri s-a scumpit
This browser does not support the video element.
Panourile solare nu se mai pun doar pe acoperișuri, ci și în locul gardurilor. Europenii caută locuri alternative pentru a pune panouri solare, după ce costul instalării pe acoperișuri a crescut. Îi ajută foarte mult și prețul panourilor, care s-a înjumătățit în doar un an, potrivit Digi 24.
Panourile solare au devenit atât de ieftine încât sunt folosite pentru a construi garduri de grădină în Olanda și Germania, în condițiile în care creșterea producției din China saturează piața globală.
Potrivit Financial Times, panourile captează mai puțină lumină solară atunci când sunt folosite ca garduri decât atunci când sunt puse pe acoperișuri, dar soluția economisește costurile mari cu forța de muncă și cu schelele, care au ajuns să reprezinte cea mai mare parte a costurilor, atunci când sunt montate pe acoperiș.
Oferta de panouri solare la nivel mondial va ajunge la 1.100 de gigawați, până la sfârșitul acestui an, adică de trei ori mai mult decât previziunile actuale privind cererea, arată Agenția Internațională pentru Energie, iar asta ca urmare a unui exces de producție în China.
Dar supraproducția din China afectează producătorii europeni de panouri solare. Prețul panourilor solare a ajuns la 0,11 € pe watt la sfârșitul lunii martie, adică doar jumătate din nivelul înregistrat în aceeași perioadă a anului trecut.
Analiștii se așteaptă ca acestea să se ieftinească și mai mult, în condițiile în care producătorii chinezi încearcă să scape de stocuri. Unii vorbesc chiar de o accelerare bruscă a dumping-ului chinezesc.
Experții din industrie spun că prețul de 0,15 € pe watt reprezintă o linie roșie pentru producătorii europeni. Sub acest nivel nu mai este rentabil să producă. În consecință, companiile au cerut sprijinul Comisiei Europene.
Autoritățile de la Bruxelles s-au angajat să evalueze dovezile privind practicile neloiale ale companiilor chineze și să îmbunătățească accesul producătorilor de panouri solare la fondurile europene.
Însă deja sunt companii europene de panouri solare care s-au închis, iar unele au anunțat că se mută în Statele Unite, unde producătorii de componente pentru energie solară au acces la subvenții în cadrul legii de reducere a inflației, în valoare de 369 de miliarde de dolari.
Industria otohtonă este în declin. Importurile din Asia de Sud-Est, de unde SUA își procură majoritatea panourilor solare, sunt vândute la un preț mai mic decât cel fabricate în America, chiar și atunci când se iau în calcul tarifele vamale.
Asta a determinat-o pe Janet Yellen, secretarul american al Trezoreriei, să ceară Chinei să înceteze să mai inunde piața cu exporturi ieftine de tehnologii verzi.