SONDAJ. Peste 50% dintre profesori nu vor să se vaccineze împotriva COVID-19
Potrivit unui sondaj realizat de Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret”, peste jumătate (56,3%) dintre angajaţii din învăţământ nu sunt de acord să se vaccineze împotriva Covid-19.
Federaţia Sindicatelor din Educaţie ‘Spiru Haret’ a realizat, în perioada 16 – 21 decembrie 2020, un sondaj în rândul angajaţilor din învăţământ, pentru a vedea percepţia acestora privind redeschiderea unităţilor şcolare şi vaccinarea voluntară. Chestionarul vine în contextul în care Agenţia Europeană pentru Medicamente ar urma să aprobe în 23 decembrie vaccinul Pfizer/BioNTech, primul vaccin pentru COVID pentru uz în Uniunea Europeană. Astfel, din ianuarie, autorităţile române ar urma să înceapă vaccinarea populaţiei.
Potrivit Strategiei de vaccinare, în România, în prima etapă vor intra cadrele medicale, urmând ca în etapa a doua să fie cuprinşi şi angajaţii din sistemul de învăţământ. Pe scurt: peste 13.000 de angajaţi din învăţământ au răspuns la chestionar; 56,3% dintre repondenţi spun că nu sunt de acord să se vaccineze împotriva Covid-19; 43,2% dintre repondenţi afirmă că doresc revenirea la şcoală şi la predarea faţă în faţă înainte de începerea campaniei de vaccinare”, se spune într-un comunicat al federaţiei, potrivit Agerpres.
Cei mai mulţi dintre respondenţi sunt în categoria de vârstă 40 – 49 ani (38,3%), urmează cei din categoria de vârstă 50 – 59 ani (23,3%) şi cei din categoria 30 – 39 de ani (21,8%).
Majoritatea persoanelor chestionate vor redeschiderea școlilor
„Putem spune că rezultatele sunt edificatoare pentru toate zonele şi nivelurile de învăţământ. La întrebarea ‘În ce zonă predaţi?’ 49% dintre repondenţi au spus că sunt din municipii cu peste 15.000 de locuitori plus municipiul Bucureşti; 21,7% predau într-un oraş; 29,3% în comune şi sate. Observăm că majoritatea persoanelor chestionate doresc redeschiderea unităţilor de învăţământ şi revenirea la predarea faţă în faţă. Astfel, peste 70% din cei care au răspuns la chestionar, mai precis 73,1%, doresc redeschiderea grădiniţelor; 75,7% doresc ca elevii din clasele pregătitoare şi I-IV să revină în clase; 70,6% sunt pentru redeschiderea şcolilor pentru elevii claselor V-VIII; 69,4% au răspuns că vor redeschiderea liceelor şi şcolilor profesionale”, se arată în comunicat.
„În ceea ce priveşte momentul revenirii la predarea faţă în faţă, observăm că 43,2% doresc să revină în şcoli cât mai curând posibil, în timp ce 41,4% consideră că reluarea cursurilor ar trebui să aibă loc după finalizarea campaniei de vaccinare la nivel naţional”, se mai spune în comunicat