Sora lui Babasha, reacție DURĂ după scandalul de la concertul Coldplay: „Vlad Babașa este un artist! Voi ce ați realizat în viață?”
Actrița Bianca Babaşa i-a luat apărarea fratelui ei, Vlad Babaşa, după ce acesta a fost huiduit la concertul Coldplay. „Înțeleg că nu v-ați așteptat la acest moment, dar dacă în Europa avem reputația proastă pe care o avem, voi nu ați făcut altceva decât sa o întăriți”, este de părere ea.
„Credeți ca tonul pielii mai închis la culoare vine la pachet cu un scut mai puternic care sa facă față rasismului, discriminării și urii voastre. Nu-i nimic, asta nu este prima dată când ne lovim de așa ceva.
Eu și fratele meu muncim pe rupte ca să reușim ca oameni, muncim cu oameni și pentru oameni, prin muzică, teatru, artă, implicându-ne in comunitățile noastre.
Eu petrec zeci de ore cu tineri din comunități marginalizate, lucrez și vorbesc cu copii și tineri despre curaj, îi învăț despre empatie, prietenie, exprimarea liberă și căutarea potențialului lor artistic”, scrie, joi, pe Facebook, sora manelistului Babasha, actrița Bianca Babașa.
Ea povestește că, „de câțiva ani mă implic în mediul social. M-am întors recent dintr-o vizită de studiu din Norvegia unde am mers să învăț despre drepturile omului, despre drepturile femeilor, despre tineri, într-o țara care funcționează pe concepte ca încredere, sustenabilitate și comunitate”.
„Dacă în Europa avem reputația proastă pe care o avem, voi nu ați făcut altceva decât sa o întăriți”
„Vlad Babașa este un artist! Nu doar prin ceea ce face, ci și prin felul în care gândește, bunătatea și talentul lui l-au adus la nivelul la care este. Fratele meu și-a descoperit pasiunea de mic, și-a dat seama de la o vârstă foarte fragedă de iubirea pentru muzică, de impactul pe care îl poate avea asupra oamenilor. A studiat câteva instrumente și a apoi a ales să fie solist, să compună, să își scrie singur muzica și a ales să facă asta cu bucurie și cu sufletul curat, să muncească să fie din ce in ce mai bun.
Eu și fratele meu nu luptam cu oameni ca voi, cu răutăți, nu ne dorim succesul cu orice preț. Muncim la noi, la limitele noastre, cu fricile și cu propria persoană, pentru ca ne-am dat seama că lupta nu e cu ceilalți, ci cu noi înșine, ghidați de Dumnezeu.
Voi ce ați realizat în viață? Ce vă place, ce nu vă place? Va cunoașteți pe voi? Conștientizați viața din voi? După ce va ghidați?
Eu înțeleg că nu v-ați așteptat la acest moment, dar dacă în Europa avem reputația proastă pe care o avem, voi nu ați făcut altceva decât sa o întăriți.
Vlad Babașa ești cel mai bun frate de pe pământ si te iubesc mult de tot!”, conchide tânăra, în postare scrisă pe Facebook.
Manelistul Babasha, invitatul trupei Coldplay
Babasha, un cântăreț de muzică de petrecere din Bacău, a fost invitat de Chris Martin, solistul trupei Coldplay, să urce pe scenă în cadrul concertului susținut pe Arena Națională. Chris Martin a introdus momentul cu speranța de a „depăși unele bariere” în acea seară.
Cu toate acestea, reacția publicului nu a fost pe măsura așteptărilor. În timp ce Babasha interpreta o piesă alături de Coldplay, mulțimea a început să exclame și să huiduie, arătându-și dezaprobarea. Prezența lui Babasha pe scenă, într-un context muzical diferit de genul său, a fost percepută de unii ca nepotrivită.
Vă recomandăm și alte articole pe aceeași temă: