Sora lui FIDEL Castro a murit la 90 de ani. Juanita Castro a colaborat cu CIA, fiind nemulțumită de regimul fratelui ei
Singura soră a dictatorului Fidel Castro a murit într-un spital din Miami, la vârsta de 90 de ani, la aproape 60 de ani de când a fugit din Cuba, criticând dur revoluția violentă dusă de fratele ei.
Potrivit lui Maria Antonieta Collins, biograful Juanitei Castro, activista a murit din cauze naturale. Collins a spus că nu vor fi organizate funeralii publice și rudele nu vor să acorde interviuri. Sora lui Fidel Castro a decedat în data de 4 decembrie.
„A fost o femeie extraordinară, care a sacrificat totul pentru idealurile ei. Lasă în urmă lecții uimitoare”, a mai declarat Collins.
În 2009, presa a scris că Juanita a lucrat pentru CIA, sub numele de cod „Donna”, chiar dacă, inițial, a fost implicată în revoluția cubaneză.
A părăsit Cuba în 1964, mutându-se în Mexic, apoi în Miami, în comunitatea cubaneză vibrantă, unde a deschis o farmacie, pe care a administrat-o până în 2006, când a vândut-o companiei CVS. În 2016, când Fidel Castro a murit, Juanita a declarat că nu va participa la funeralii.
Juanita a fost al patrulea copil al soților Angel Castro y Argiz și Lina Ruz Gonzalez, mai având trei frați și trei surori, scrie Daily Mail.
Juanita Castro, colaboratoare a CIA-ului
La vârsta de 20 de ani, aceasta s-a alăturat eforturilor fraților ei de a înlătura regimul lui Fulgencio Batista și chiar a mers în SUA în 1958 pentru a strânge fonduri pentru cauză.
Juanita a fost însă dezamăgită de reformele violente ale fratelui ei, Fidel Castro.
A început să colaboreze cu CIA, fiind recrutată de cineva din cercul apropiat al lui Fidel.
A ajutat 200 de oameni să fugă din Cuba și, după ce a părăsit viața publică, a deschis farmacia Mini Price în Miami, în 1973. Juanita a devenit cetățean american în 1984.
În 1993, aceasta a declarat, într-un interviu că, la sosirea în Little Havana, Miami, a fost primită cu scepticism.
Autobiografia ei a fost lansată în 2009, în limba spaniolă, numindu-se „Fidel și Raul, frații mei: Istoria secretă”.
Nu a mai vorbit cu frații ei, după plecarea din Cuba. Ea a scris, în cartea sa, că Fidel a condus țara chiar și după 2008, anul în care i-a predat ștafeta fratelui său, Raul.
„Doi oameni conduc acum Cuba, Raul nu este singurul lider, Fidel o conduce după patul de suferință, din viața privată, el trage sforile”, a spus Juanita într-un interviu din 2009.
Juanita a mai declarat că fratele ei nu a dorit să reia legăturile cu SUA. „Fidel a avut vocea dominantă, asta a fost impresia mea”, a declarat Juanita Castro.
Ea l-a acuzat pe fratele ei că a sabotat șansele la democrație ale Cubei, în 1959, prin impunerea unui regim marxist. „A trădat revoluția cubaneză, una democratică și cubaneză precum palmierii, după cum chiar el spunea…”, a mai afirmat sora lui Fidel Castro.
Sursa foto: youtube